spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCiolocoi, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean

    Ciolocoi, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean

    Mădălina Ciolocoi este vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, pe postul negociat de PNL Gorj. Reprezentanţii Biroului Permanent Judeţean s-au întâlnit, vineri, în prima şedinţă de Birou Permanent Judeţean pentru a desemna persoana ce va ocupa funcţia de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Gorj. Aceasta a fost aleasă cu majoritate de voturi, o singură persoană votând împotriva numirii sale.

    Între cei doi contracandidaţi, Victor Banţa şi Mădălina Ciolocoi, aceasta din urmă a fost favorită, ea având susţinerea preşedintelui Dian Popescu. Biroul Permanent Judeţean, întrunit vineri, a votat cu majoritate propunerea făcută de Dian Popescu. Desemnarea lui Ciolocoi la Consiliul Judeţean a avut loc, deşi anumite voci din PNL Gorj susţineau că Banţa ar fi fost mai potrivit pentru această funcţie, urmare a experienţei administrative acumulate în perioada în care a ocupat funcţia de prefect, dar şi ca urmare a faptului că succesul PNL Gorj s-a datorat în mare parte şi muncii depuse de fostul inspector guvernamental.

    Dian Popescu: „Am încredere în ea”

    Contactat telefonic, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat că are mare încredere în Mădălina Ciolocoi, fiind foarte apreciată în interiorul partidului şi nu numai pentru munca depusă. „Am mare încredere în Mădălina Ciolocoi, a muncit mult în partid şi a dat dovadă că este un om de încredere. A fost apreciată de putere şi opoziţie şi în perioada când s-a aflat în fruntea IŞJ Gorj şi sunt convins că se va implica suficient pentru a ajuta primarii liberali”, a spus Dian Popescu.

    Ciolocoi: „Voi sluji judeţul”

    La rândul ei, noua vicepreşedintă de la Consiliul Judeţean Gorj, Mădălina Ciolocoi, a declarat că are un proiect în care sunt vizate măsurile ce trebuie abordate pentru dezvoltarea judeţului. „Consider că este o victorie a Organizaţiei de Femei a PNL Gorj, pentru că aşa cum se ştie este mai uşor să ajungi pe un post de deputat decât să ajungi ca femeie la fotoliul de candidat la nivel local. Sper să am o colaborare bună cu domnul Ion Călinoiu, să slujesc corect şi legal judeţul şi să-mi aduc aportul la strategia de dezvoltare a Gorjului”, a declarat Mădălina Ciolocoi. În plus, aceasta a dat asigurări că va purta discuţii cu toţi primarii, indiferent de culoarea politică, pentru a stabili priorităţile şi pentru a-i ajuta. După venirea rezultatelor de la Tribunalul Gorj va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Judeţean în cadrul căreia cele două persoane propuse pentru posturile de vicepreşedinţi vor fi votate, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: