spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCORIGENŢELE SE DAU ÎN IARNĂ!

    CORIGENŢELE SE DAU ÎN IARNĂ!

    CORIGENŢELE SE DAU ÎN IARNĂ!Un minim de decenţă aştept de la toţi foştii parlamentari, ca acum, în al 12-lea ceas, să-şi asume public situaţia reală din ţara noastră şi ca pentru ei, România a fost şi este doar un SRL. Scopul lor sunt „dividentele”, rezultate în urma plierii legilor pe interesele de grup!

    Dacă eu îmi asum ca primar de comună că am slujit 15 de ani un partid şi indirect am susţinut, chiar dacă involuntar, toate alunecările liderilor politici, asumaţi-vă şi voi acest lucru la nivel de judeţ şi chiar de ţară!

    Vina voastră este infinit mai mare, dar laşitatea nu vă lasă să iesiţi din tipar. Staţi ascunşi în spatele partidelor şi nu vă asumaţi că, de 26 de ani, sunteţi coautorii unui adevărat genocid psiho-moral al societăţii!

    Pe finalul campaniei, bravii noştri candidaţi au căzut în depresie de grija tineretului. Lesne de înţeles că e vorba de votul acestui segment! Grija tinerilor nu o are nimeni, sau dacă o are, este la modul distructiv.

    Spun asta, pentru că România nu mai are o bază solidă, generaţia tânără fiind într-o derivă totală, nebeneficiind de soluţii şi oportunităţi care să-i canalizeze spre lucruri constructive.

    Toţi politicienii fac analize şi se minunează de dezechilibrul dintre mortalitate şi natalitate dar nu-şi asumă nici măcar unul, că vina le aparţine tot lor.
    Spun asta pentru că am întâlnit foarte mulţi tineri căsătoriţi care refuză ideea de a mai da naştere celui de-al doilea copil, îngrijoraţi de perspective şi de ceea ce ar putea ei să le ofere pe viitor. Trist, dar adevărat.

    Dacă majoritatea ţărilor post comuniste au avut 2-3-4 generaţii de sacrificiu după revoluţie, cu durere în suflet o spun, România are 26!

    De 26 de ani, majoritatea liderilor politici, nu şi-au dorit altceva decât să distrugă şi să îndobitocească populaţia. Ei ne vor o societate bolnavă plină de vicii şi uşor de manipulat.

    Acesta este motivul pentru care cer renunţarea la vânzările de vicii ascunse populaţiei!

    Logistic vorbind, proiectele lor sunt făcute şi pe următorii 10-15 ani, (vezi partide şi partiduţe de eprubetă, create să sprijine tot ce pierd partidele mari). Într-un cuvânt să o luam de la capăt, dar…fără capăt!

    Acesta este motivul pentru care v-am cerut tinerilor, (şi nu numai) încă din startul campaniei, să accedeţi în politică, să va expuneţi proiectele şi să le lipiţi pe fruntea liderilor, ca aceştia să vadă că nu se mai poate. Politicul are nevoie de oameni noi, străini de interese oculte şi nelipsiţi de curaj. Pregătiţi cu toţii o contraofensivă şi arătaţi că existaţi.

    Eu mi-am încheiat campania electorală, am sintetizat minim de probleme legislative, 100% realizabile, ce nu suportă amânare. Rezultatul, trei aspecte vitale: echilibru, echilibru şi iar echilibru!

    – Echilibru între pensiile şi salariile populaţiei ( Stop pensii speciale şi salarii astronomice, sfidând toata clasa intelectuală şi omul de rând)
    – Echilibru între firmele româneşti şi străine (Stop favorizării firmelor străine în defavoarea celor româneşti)
    – Echilibru între omul politic şi cetăţean (Stop imunităţii şi răspundere pentru înşelarea electoratului)
    – Dezvoltarea laturii umane, prin ajustarea tuturor legilor cu caracter constructiv şi renunţarea de urgenţă a vânzării de vicii ascunse, populaţiei

    Închei nu prin a spune votaţi ION CIOCEA, ci prin a vă spune că dacă aveţi sentimentul de neîncredere faţă de candidaţi, trebuie lăsaţi REPETENŢI!

    banner-prima-pagina-ciocea

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: