spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 17, 2024
Altele
    AcasăPoliticElvira Șarapatin: ,,Problemele pensionarilor din Gorj, motiv de dezbatere la Camera Deputaților!”

    Elvira Șarapatin: ,,Problemele pensionarilor din Gorj, motiv de dezbatere la Camera Deputaților!”

    Subcomisia pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor vârstnice, din cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaților, condusă în calitate de vicepreședinte de către parlamentarul de Gorj, Elvira Șarapatin, s-a întrunit, săptămâna trecută, la Parlamentul României, în prezența unor delegați din Gorj și Botoșani.

    Temele discuțiilor abordate la lucrările acestei subcomisii au privit problemele pensionarilor, în general, pornind atât de la cele din sfera medicală, aici intrând și vaccinurile antigripale, asistenți comunitari, evaluare medicală, înființarea centrelor socio-medicale, medicamente compensate și gratuite, și oprindu-se la cele privind majorarea punctului de pensie, dreptul la muncă al persoanelor vârstnice, creșterea numărului cluburilor pentru vârsta a treia și accesul vârstnicilor la informație. La lucrările subcomisiei au participat reprezentanții unor ministere și a unor organisme care lucrează în beneficiul vârstnicilor, întrebările delegaților din cele două județe nerămânând astfel fără răspuns. Prezența aici a ministrului secretar de stat, Adrian Rândunică, de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, a ajutat reprezentanții pensionarilor să se lămurească în ceea ce privește pensionarea anticipată, punctul de pensie și dreptul pensionarilor de a obține, în același timp, pensie și salariu. S-au pus întrebări și pentru Ionica Tărău de la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități dar și pentru Lidia Onofrei, director în cadrul Ministerului Sănătății.

    Cea din urmă a explicat că în Gorj există o rețea foarte bună pe asistență medicală comunitară, județul având 115 asistenți medicali comunitari în 72 de localități, că există aici o școală pentru moașe, filială a unei instituții de învățământ superior din Craiova, dar și că județul a solicitat deja angajare de moașe în aceste centre din mediul rural. ,,Vom organiza o întâlnire similară a subcomisiei și la nivelul județului Gorj, cu invitați de la ministere și organisme care susțin drepturile vârstnicilor. În cadrul acestor dezbateri se va discuta despre creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime, creșterea alocației pentru locurile în căminele de bătrâni dar și despre alte promisiuni îndeplinite de actualul Guvern, pentru pensionari”, a declarat deputata de Gorj, Elvira Șarapatin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: