spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLădaru şi Nădrag vânează funcţii

    Lădaru şi Nădrag vânează funcţii

    Aldistul Eduard Lădaru recunoaşte că negocierile ALDE-PSD îl depăşesc, dar susţine că lui Matei Nădrag i se potriveşte postul de consilier al primarului Florin Cârciumaru. În plus, Lădaru se mulțumește cu funcția de președinte la Organizația Municipală a ALDE, deşi aspira la un post de viceprimar la Târgu-Jiu.

    ladaruNADRAGAldistul Eduard Lădaru consideră că Florin Cârciumaru ar trebui să se mai gândească şi să-l aleagă, în cele din urmă, pe Matei Nădrag consilierul său personal. Chiar dacă, ieri, edilul de la Târgu-Jiu a anunţat că s-a răzgândit şi nu mai vrea să-l coopteze în echipa sa pe Matei Nădrag, Eduard Lădaru susţine că Nădrag, cel care s-a ocupat de campania sa electorală, s-ar plia foarte bine pe un post de consilier. Mai mult decât atât, Lădaru consideră primarul Florin Cârciumaru ar trebui să alături consilieri competenţi care să-l ajute să-şi ducă la capăt promisiunile din campania electorală. În urmă cu o săptămână, preşedintele social-democraţilor Florin Cârciumaru şi Dian Popescu, liderul ALDE Gorj, s-au înţeles ca în urma protocolului dintre cele două formaţiuni politice, ALDE să primească un post consilier al primarului şi nu de viceprimar la Târgu-Jiu. În ultimul caz, Eduard Lădaru ar fi trebuit să primească postul de vice, însă Cârciumaru a refuzat să lucreze cu acesta. Negocierile au fost reluate, iar Dian Popescu a acceptat varianta cu Matei Nădrag consilier personal al lui Florin Cârciumaru. Edilul însă a anunţat că nu doreşte nici cu Matei Nădrag să lucreze, după ce presa a criticat înţelegerea celor doi lideri politici. Eduard Lădaru de la ALDE a recunoscut şi el că negocierile PSD –ALDE îl depăşesc, dar susţine că se va conforma deciziei partidului, indiferent de rezultat.

    Preşedinte

    Eduard Lădaru susține că va accepta postul de președinte al Organizației Municipale a ALDE, în cazul în care co-președintele partidului, Dian Popescu va dori acest lucru. Lădaru afirmă că a purtat deja discuții în acest sens cu Dian Popescu și spune că își dorește să închege și o echipă la Organizația Municipală a ALDE. În prezent, organizația respectivă este condusă de Doru Pârcălăboiu, însă, Dian Popescu i-ar fi promis lui Lădaru postul de președinte ca să se revanșeze față de acesta pentru că nu a mai insistat pe lângă Florin Cârciumaru să-i cedeze un post de vice la Târgu-Jiu, potrivit protocolului PSD-ALDE. Eduard Lădaru s-ar mulțumi acum și cu funcția de președinte al Organizației Municipale, convins fiind că un astfel de post i-ar permite să se afirme pe scena politică.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: