spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticMarcel Romanescu, viitorul președinte al PNL Gorj? „Nu voi refuza”

    Marcel Romanescu, viitorul președinte al PNL Gorj? „Nu voi refuza”

    Liberalul Marcel Romanescu a comentat zvonurile lansate de colegii de partid, cum că s-ar pregăti să preia șefia organizației județene. Asta ca urmare a unei posibile promovări a actualului președinte, Dan Vîlceanu, într-o poziție la centru sau chiar de europarlamentar. Romanescu recunoaște că nu ar refuza o astfel de funcție, dar le transmite colegilor din PNL Gorj că, deocamdată, îl interesează mai mult administrația locală.

    Pantelimon Manta a fost printre primii liberali care au lansat varianta promovării lui Dan Vîlceanu într-o funcție mai înaltă în partid și chiar o posibilă candidatură a acestuia la europarlamentare. Într-o astfel de situație, Marcel Romanescu ar trebui, potrivit lui Manta și altor colegi de partid, să aibă culoar liber spre șefia organizației județene a PNL Gorj, numai că relația dintre Vîlceanu și Romanescu nu ar fi tocmai lipsită de tensiuni. În aceste condiții, actualul primar al Târgu Jiului spune că, cel puțin deocamdată, nu ia în calcul o astfel de variantă. „În momentul de față sunt primarul municipiului Târgu Jiu și mă interesează administrația locală. Este exclusă în această perioadă posibilitatea și de a mă gândi la funcția de președinte al organizației județene, pentru că mă interesează foarte mult ca lucrurile să meargă bine în activitatea pe care o desfășor și pentru care cetățenii m-au ales să fiu primar”, a declarat Marcel Romanescu.

    „Calitatea de președinte am delegat-o”

    Romanescu recunoaște că inclusiv funcția de președinte al organizației municipale Târgu Jiu îl depășește uneori, motiv pentru care și-a desemnat un prim-vicepreședinte. „Chiar și calitatea de președinte al organizației municipale, pe o anumită perioadă, atunci când nu pot participa la anumite activități, am delegat-o prim-vicepreședintelui, domnului Berca. E vorba doar de momentele în care sunt implicat în acțiuni ale primăriei și nu pot participa la acele evenimente”.

    „Putem beneficia de o imagine bună”

    Marcel Romanescu spune că nu ar refuza șefia organizației județene, dacă funcția ocupată acum de deputatul Dan Vîlceanu ar rămâne vacantă. „Dacă într-o zi, nu știu când, se va ivi și această posibilitate de a prelua organizația, în condițiile în care actualul președinte ar obține un alt mandat sau o funcție, nu voi refuza, dar în acest moment mă interesează administrația. Dacă lucrurile merg bine în Târgu Jiu, e clar că și eu ca primar, și partidul din care provin, putem beneficia de o imagine bună. În condițiile în care lucrurile nu merg bine, nu putem discuta de așa ceva. Până în 2020 avem foarte mult de lucru în Târgu Jiu și nu mă gândesc la alegeri. Nu mă gândesc la un plan pentru 2020 și asta am spus-o de fiecare dată”, a mai adăugat Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: