spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticPrimele negocieri Cârciumaru-Vîlceanu despre blocajul de la Motru

    Primele negocieri Cârciumaru-Vîlceanu despre blocajul de la Motru

    Primaria MotruBlocajul administrativ de la Motru ar putea lua sfârșit. Președinții PNL și PSD Gorj au purtat, în sfârși,t discuții privind conflictul dintre consilierii locali și primarul Gigel Jianu, iar motrenii sunt asigurați că dialogul liderilor politici va duce la conciliere. Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, și-a băgat în ședință echipa de la Motru în frunte cu Dorin Hanu și vrea ca discuțiile să fie extinse și pentru alte localități cu probleme.

    Amenințările cu un referendum pentru dizolvarea consiliului local și mai ales criticile venite din partea populației par să îi mobilizeze pe politicienii gorjeni. Liderul social-democraților gorjeni spune că a purtat deja o serie de discuții, atât cu echipa PSD Motru, cât și cu președintele liberalilor, Dan Vîlceanu, iar negocierile nu se vor opri aici. „Am purtat discuții cu domnul Dan Vîlceanu, cu domnul președinte al organizației PSD, domnul Hanu, cu domnul viceprimar Cosmin Morega și urmează să organizăm o întâlnire la Motru. Vom discuta problemele pe care le au pe relația Primărie-Consiliu Local și despre problemele pe care le au pe funcționarea alianței cu ALDE. Consider că prin dialog putem rezolva și detensiona problemele de la Motru. Trebuie să purtăm o discuție și cu domnul primar după ce vom discuta cu consilierii noștri. Până la urmă, cheia succesului în ceea ce privește relația de colaborare Primărie-Consiliul Local stă în mâinile domnului primar”, a declarat Florin Cârciumaru.

    „Este bine să ne sune”

    Dacă negocierile de la Motru vor da rezultate, modelul ar putea fi aplicat și pentru alte localități-problemă. Cârciumaru le cere pesediștilor din teritoriu să îl sune mai des atunci când se ajunge la blocaj. „Și despre situația de la Turceni am purtat o discuție cu domnul Dan Vîlceanu, știu despre ce este vorba acolo. După discuțiile privind zona Motru, urmează să ținem legătura cu primarul, iar atunci când simte că sunt probleme pe relația Primărie-Consiliu Local este bine să ne sune”, a mai spus președintele PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: