spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticA renunţat la funcţia de conducere din PSD

    A renunţat la funcţia de conducere din PSD

    Gheorghe Pecingină a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Târgu-Jiu. Motivele pentru care a renunţat la funcţia de conducere sunt legate de proiectele în care este angrenat social-democratul, proiecte care nu îi permit să se ocupe aşa cum ar trebui de problemele partidului din poziţia de vicepreşedinte.

    Deşi s-a speculat că Gigi Pecingină şi-a înaintat demisia din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei de la Târgu-Jiu din cauza unor neînţelegeri cu liderul PSD Rovinari, Dumitru Iordache, social-democratul a ţinut să nege aceste afirmaţii spunând că nu au nicio legătură cu motivele pentru care a renunţat la funcţia politică. Pecingină a precizat că nu a existat nici un scandal cu liderul de la Rovinari, doar că a considerat că proiectele în care este implicat nu îi permit să îşi îndeplinească cu responsabilitate sarcinile ce îi reveneau în funcţia de vicepreşedinte la nivelul municipiului. De asemenea, avocatul a mai spus că principalul său obiectiv politic în această perioadă este susţinerea lui Victor Ponta în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

    „Motivele sunt unele simple, nicidecum cele apărute în presă, dar este vina mea pentru că am lăsat loc la speculaţii şi este normal să lămuresc acest aspect. În primul rând sunt implicat în foarte multe proiecte la nivelul judeţului Gorj, proiecte care necesită prezenţa mea. PSD-ul este un partid organizat, este un mecanism care funcţionează foarte bine, iar griparea unei rotiţe, aşa cum va fi cazul meu, vicepreşedinte la municipiu care să nu se implice aşa cum trebuie în activitatea, în perioada imediat următoare, ar defecta puţin acest organism. Am luat această decizie tocmai pentru că am un singur obiectiv politic în perioada următoare: Victor Ponta, preşedinte!”, a declarat, la un post local de radio, Gheorghe Pecingină. Chiar dacă rămâne un simplu membru de partid, Gheorghe Pecingină a declarat că: „Voi fi implicat în tot ceea ce înseamnă munca de partid a PSD-ului la nivelul judeţului Gorj, unde va fi nevoie voi fi prezent”. Legat de proiectele despre care vorbeşte, cel mai important este acela de înfiinţare a sindicatului majoritar în cadrul Complexului Energetic Oltenia. „Este vorba în principal de sindicatul majoritar pentru că un prim pas a fost făcut. SME Rovinari este pe propriile picioare, au avut loc alegeri libere. Urmează să se încheie această fază vineri, iar pasul următor este înfiinţarea sindicatului majoritar”, a explicat Gigi Pecingină.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: