Acasa / Headlines / Sindicaliștii nu îl vor pe Ciprian Florescu la Prefectură: „Vrem oameni tineri și curați”

Sindicaliștii nu îl vor pe Ciprian Florescu la Prefectură: „Vrem oameni tineri și curați”

florescu-headlinesNumirea lui Ciprian Florescu în funcția de prefect, cel mai probabil după sărbătorile pascale, naște noi controverse în rândul sindicaliștilor din CEO. Aceștia spun că nu îl vor la șefia instituției pe cel care a încasat bani de la Pandurii, fără să facă nimic bun pentru echipa de fotbal. Liderii de sindicat au militat încă de la început pentru social democratul Luis Popa, vicepreședinte PSD Târgu-Jiu. Deși tânărul politician și-a exprimat dorința de a ocupa o funcție în administrația publică locală sau județeană, organizația politică din care face parte nu l-a propulsat momentan.

Vestea că numirea lui Ciprian Florescu la Prefectura Gorj s-ar putea concretiza după sărbătorile pascale i-a indignat pe sindicaliști, aceștia susținând că doresc un tânăr de perspectivă la conducerea instituției. „Noi am discutat în repetate rânduri cu ai mei colegi din minerit că îl susținem pe domnul Luis Popa și o să vă spun și de ce considerăm așa. Este un om tânăr, integru așa cum trebuie să avem peste tot. Nici la Lupoaia nu mai vreau pensionari, să se ducă acasă și să își crească nepoții. La fel și în administrație și alte funcții de conducere. În conducerea prefecturilor, primăriilor, a fost o întreagă nebunie cu acești oameni politici care nu au făcut nimic pentru județul Gorj. Eu mă lupt pentru un proiect al domnului Militaru și mă voi duce până la București pentru că am fost de nu știu câte ori la oamenii politici care sunt acum și nimeni nu a luat poziție. Noi trebuie să facem ceva pentru Gorj, vrem oameni tineri și curați, așa cum este și domnul Popa Luis. Pe dumnealui l-aș susține oriunde, la prefectură, la primărie”, a declarat Nicu Bunoaica, lider de sindicat Lupoaia.

„Florescu face parte din vechea gardă a PSD-ului”

Sindicalistul Iulian Păună susține că Ciprian Florescu face parte din „fieful” vechi al social democraților și că nu va aduce nimic nou și favorabil pentru județ. „Ciprian Florescu face parte din vechea gardă a PSD-ului, din generația veche și nu prea cred că este de perspectivă pentru acest oraș și acest județ. Nu am o părere deloc bună, aș milita pentru domnul Luis Popa, am mai spus acest lucru. Dumnealui își exprimase dorința pentru această funcție și nu înțeleg de ce nu sunt promovați oameni de valoare în astfel de funcții. M-am uitat la acest om cum a evoluat și consider că Ciprian Florescu nu a făcut nimic bun. Noi trebuie să găsim un om potrivit să conducă destinele județului, ce viziune ar putea avea Ciprian Florescu?”, a precizat Iulian Păună, lider de sindicat.

„De ce nu sunt promovați oamenii de valoare?”

Constantin Crețan a precizat că un prim lucru care îl descalifică pe Ciprian Florescu în vederea ocupării funcției de prefect este faptul că a primit bani de la Pandurii pentru a participa la ședințele Consiliului de Administrație. „Nu sunt de acord cu numirea lui Ciprian Florescu la conducerea Prefecturii Gorj. Acest om nu s-a făcut remarcat cu nimic în afară de faptul că, alături de Aurel Popescu, a primit bani de la Pandurii. Acești oameni sunt incompatibili cu funcțiile pentru care sunt susținuți, faptul că s-au aflat pe ștatul de la Pandurii îi descalifică. De ce nu sunt promovați oamenii de valoare, tinerii acestui județ și a partidului, indiferent din ce partid fac parte ei? Vreau să vă spun că m-a uimit faptul că un tânăr al acestui județ s-a arătat interesat de tinerii cu performanțe și de promovarea lor, iar acel om este Luis Popa. Acest tânăr merită să facă parte dintr-un partid care să îi pună în valoare abilitățile și care să îl propulseze”, a declarat Constantin Crețan, lider de sindicat.

3 comentarii

  1. Pai astia mai au ceva de distrus si insista cu C Florescu.Cred ca-si doresc, ca dupa Pandurii, sa intre si orasul in insolventa.Atat mai au de facut.Stiti ce-ar trebui sa facem, domnule Cretan ? Sa iesim in strada si sa terminam cu panaramele astea, care au distrus judetul !!! Uitati-va ce se intampla prin prefectura sau primarie, unde si-au angajat toate neamurile de zici ca e famila reunita, in institutiile respective.Uitati-va ce spagi pretind si pentru un post amarat de asistenta.Poate nu e prea tarziu nici acum, sa-i facem sa se ia de mana si sa dispara , pentru o perioada, sa-si rezolve problemele cu DNA-ul.

  2. Asa este clasa politica

  3. Nu este nimeni mai presus decat celalat

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*