spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticUn deputat a descoperit că gorjenii au fost minţiţi ani de zile,...

    Un deputat a descoperit că gorjenii au fost minţiţi ani de zile, de alţi parlamentari de Gorj

    drum-1Deputatul liberal Dan Vâlceanu spune că gorjenii au fost minţiţi de parlamentarii PSD, cum că drumul naţional 67 B va fi modernizat. Decizia reală este însă de reziliere a contractului cu consorţiul de firme care ar fi trebuit să facă lucrările.

    „În ceea ce priveşte drumul 67 B Scoarţa, Cărbuneşti, Piteşti, am fost minţiţi ani de zile, că acest drum se va face. Vreau să vă spun că acest drum are un contract încheiat, există un contract încheiat din 2010 cu un consorţiu format din 3 firme. În niciun an, nu s-au alocat bani. În aceşti ani am fost minţiţi periodic de parlamentarii PSD, că lucrările vor începe în scurt timp şi am avut surpriza să fiu anunţat de directorul CNAIR, că s-a luat decizia deja şi contractul va fi reziliat. Deci acest proiect este mort. Eu n-am uitat că până acum un an şi un pic, am avut un prim-ministru ales în Gorj. Când dânsul ajungea prim-ministru, acest contract era încheiat deja, trebuia doar să aloce bani. Niciodată nu s-au alocat bani, iar acum aflăm că s-a reziliat contractul, deşi ani de zile ne-au minţit că se va face. Este revoltător. Este păcat pentru Gorj şi pentru alte 3 judeţe”, a declarat Dan Vâlceanu. DN 67 B trece prin 4 judeţe şi 20 de localităţi şi are 200 de km.
    Deputatul a descoperit acest lucru, după ce a depus un amendament prin care a cerut bani pentru acest drum şi a cerut actualului guvern de la tribuna Parlamentului să spele ruşinea lui Ponta şi să aloce bani.

    Promisiuni pentru DN 67 D

    De asemenea, Dan Vîlceanu a depus amendament şi pentru drumul DN 67 D.

    „DN 67D, în vara anului trecut, a fost aprobată o HG prin care s-a găsit o sursă de finanţare, de la Banca Europeană de Investiţii. Statul român trebuie să asigure doar cofinanţare. Am primit promisiuni că acest drum se va afla în anexa de investiţii a Ministerului Transporturilor şi am fost rugat să îmi retrag amendamentul. Nu am făcut acest lucru pentru că nu mai pot avea încredere. Poate ne trezim că reziliază contractul şi aici”, a spus Vîlceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: