spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocial400 de colindători au urat mai marilor judeţului "La mulţi ani!"

    400 de colindători au urat mai marilor judeţului „La mulţi ani!”

    Tradiţiile şi obiceiurile Gorjului sunt păstrate cu sfinţenie. Acest lucru au demonstrat-o şi cei 400 de colindători, care au bătut, ieri, la Porţile Palatului Administrativ, aşa cum o fac de ani buni, în cadrul unui eveniment denumit sugestiv „Alaiul obiceiurilor de iarnă”. Gazdele, mai marii judeţului i-au primit pe colindători cu bucurie, dar şi cu daruri, pentru a răsplăti strădania celor pentru care încă arta şi tradiţia populară reprezintă valori.

    Alaiul obiceiurilor de iarnă a poposit, din nou, într-o zi cu soare, în oraşul lui Brâncuşi. Numai puţin de 400 de colindători, din mai toate zonele judeţului au venit să aducă urările de bine pentru noul an. Nu au lipsit de la eveniment nici cetăţenii, care s-au bucurat de faptul că tradiţiile încă se păstrează şi că în ciuda vremurilor grele oamenii au rămas oameni. Potrivit organizatorilor acestui eveniment, la eveniment au participat 14 grupuri de colindători: Ansamblul „Maria Apostol” Runcu, Bălceşti, Ansamblul „Cheile Olteţului” Polovragi, Ansamblul „Liviu Dafinescu” Baia de fier, Ansamblurile „Tisa” şi „Muguri de castan” Tismana, Ansamblul „Roua” Cloşani, Liceul de Muzică şi Arte Plastice Târgu-Jiu, Formaţia folk „Strunga” Palatul Copiilor Târgu- Jiu, Teleşti, Turburea, Bărbăteşti, Grupul folcloric de obiceiuri „Măriile Gorjului” Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Curtişoara, dar şi Liceul Sportiv. Înarmaţi cu mult talent, membrii acestor ansambluri au susţinut un spectacol de excepţie, adunând în Piaţa Prefecturii zeci de gorjeni. Iulian Malea, maestrul coregraf al Centrului de Creaţie Popular a declarat că „sunt în jur de 400 de colindători din mai toate zonele judeţului: Tismana, Cloşani, Padeş, Runcu, Polovragi, Baia de Fier, Bengeşti-Ciocadia, Curtişoara, Turburea. „Am pregătit colinde specifice sezonului, Anului Nou şi Crăciunului. De ani buni aducem înainte de Crăciun formaţiile folclorice cu obiceiuri din judeţ, pentru a colinda târgujienii. Aceste tradiţii se conservă, se vede prezenţa în număr mare a gorjenilor, care au venit să îi asculte, dar şi numărul mare de colindători”. La eveniment au fost prezenţi, în calitate de gazde, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, vicepreşedinţii instituţiei, Radu Angheloiu şi Vasile Râbu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Gorj, Ion Cepoi, dar şi directorul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, Pompiliu Ciolacu.

    Alaiul de piţărăi, prezent în centrul oraşului

    Alaiul obiceiurilor de iarnă i-a adus în mijlocul gorjenilor şi pe membrii Ansamblului „Roua” din Cloşani. Aceştia au prezentat ritualul piţărăilor, un obicei păstrat cu sfinţenie, prin preajma locului. Coordonatorul grupului, Carmen Sarcină a declarat faptul că obiceiurile de iarnă sunt păstrate cu sfinţenie la fel şi cântecele, lăsate din străbuni, cântece care de fiecare dată încântă gazdele în preajma sărbătorilor de iarnă. Mai mult decât atât, Carmen Sarcină a declarat faptul că păstrează tradiţia prezenţei în Piaţa Prefecturii, alături de copiii din grup şi speră ca şi anul viitor, înainte de Crăciun, să vină să colinde mai marii judeţului. Sătenii din comuna Obârşia Cloşani, Motru Sec şi Călugăreni se laudă cu un obicei nemaivăzut în Oltenia şi în nicio altă parte a ţării: „piţărăii”. Din alaiul de piţărăi fac parte oameni mascaţi în tot felul de creaturi stranii. Tinerii se costumează cu măşti făcute chiar de ei, din diferite piei de animale. Fiecare colindător poartă o traistă în spate şi un săcui pe umăr şi un băţ de alun decorat cu spirale şi romburi. Copiii trec pe la fiecare casă şi sunt întâmpinaţi la poartă de gospodari care le oferă nuci, mere şi colaci.

    Cel mai inedit moment: jocul ursului

    Deliciul participanţilor şi al oamenilor care ne conduc judeţul l-au făcut membrii Ansamblului „Cheile Olteţului” din Polovragi, care au prezentat, ca în fiecare an, jocul ursului, un joc specific acestei zone, un joc care se păstrează din generaţie în generaţie. Membrii ansamblului, îmbătrâniţi de ani şi vreme, au declarat faptul că tinerii nu mai păstrează obiceiul şi nici nu mai sunt interesaţi să ducă această tradiţie mai departe. „Avem 45 de ani de tradiţie. Din păcate, însă, tineretul nu mai păstrează aceste obiceiuri, slab. Noi cei mai bătrâni mergem peste tot, cu toată formaţia, echipa de fluieraşi a Căminului Cultural Polovragi, taragoate, saxofoane, băciţă, totul pentru a duce tradiţia. Avem răsplată de sus. Cântăm de când suntem mici”, a spus unul dintre membrii grupului. Afirmaţia a fost întărită şi de un alt membru, mai în vârstă, care a spus că „Păstrăm această tradiţie de 50 de ani, dar acum s-a cam terminat. În Polovragi mergem cu colindatul, de Anul Nou, dar şi de Sfântul Ion. Regret doar că tineretul nu mai vrea. Tineretul s-a lăsat de tot. Noi din 44 de fluieraşi mai suntem 10, toţi au trecut pe dincolo, s-au dus”, a spus cu regret. Se spune că costumaţia se găseşte foarte greu deoarece doar bătrânii mai au astfel de costume care deja încep să se degradeze, iar confecţionarea altor costume necesită foarte mult timp. Tinerii ce doresc să meargă cu ursul de anul nou se pregătesc cu 3-4 luni înainte pentru a pune la punct orice amănunt. Costumaţia ursului este chiar din blana ursului, mai este înlocuită cu blana de oaie confecţionată cu foarte mare grija sau dintr-un vechi cojoc lung întors pe dos. Bătrânii spun că acest joc aduce bucurie în case şi belşug la masă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: