spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialCriza refugiaţilor din Europa pusă în scenă de elevii de la CNSH,...

    Criza refugiaţilor din Europa pusă în scenă de elevii de la CNSH, la Teatrul „Elvira Godeanu”

    Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice (MENCȘ), lansează cea de a IX-a ediție a concursului național pentru licee, EUROSCOLA 2016. Ediţia din acest an îşi propune să aducă în atenţia adolescenţilor criza refugiaţilor. Tinerii, probabil segmentul social cel mai receptiv, sunt încurajați să se implice direct și creativ pentru a deprinde valorile respectării demnității umane, a statului de drept, a democrației și a egalității. Astfel, sunt invitați să conceapă o scenetă în care să reflecte modul cum percep ei această problemî.

    sceneta-2sceneta-cnsh

    Printre liceele gorjene care participă la concurs, se numără și Colegiul Național „Spiru Haret”, din Târgu-Jiu, aflat la a șasea participare. Acesta s-a numărat de fiecare dată printre cele 12 licee câștigătoare de la nivel național, reuşind, în 2010, să se claseze pe locul al II-lea. Este implicat un grup de 24 de elevi (printre care doi olimpici naționali la limba și literatura română), coordonați de doamnele profesoare Carmen Cosmulescu – actualul director al Colegiului – și Florina Spineanu-Fluturaș. Pentru a-și dovedi capacitatea de empatie cu privire la criza refugiaților, cunoașterea și înțelegerea problemei, aceștia au lucrat timp de câteva luni la crearea scenetei ce va fi reprezentată în fața unor profesori și elevi ai Colegiului, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, în luna octombrie. Activitatea are drept scop creșterea gradului de conștientizare și de responsabilizare a elevilor cu privire la contextul social, economic și politic european contemporan. Pe lângă realizarea scenetei, aceștia vor lucra împreună la filmarea și la montajul ei, precum și la conceperea de afișe care să popularizeze actuala problemă a refugiaților. De asemenea, vor fi distribuite pliante, iar sceneta va fi jucată și în alte câteva licee din județ, pentru o mai bună propagare a mesajului privitor la această criză europeană.

    sceneta-4sceneta-3

    Cei 24 de elevi ai Colegiului Național „Spiru Haret” implicați în proiect au învățat, cu această ocazie, câteva lecții de viață: cea mai importantă, aceea de umanitate și de solidaritate cu cei care sunt departe de noi geografic și cultural, dar și lecția cooperării pentru un scop comun. S-au clădit prietenii într-un context activ și emulativ și s-au găsit soluții neașteptate la provocările pe care le-a implicat proiectul: „Dintotdeauna mi-a plăcut să-i ajut pe cei din jur, dar nu m-am gândit niciodată că și cei aflați mult mai departe au nevoie de înțelegerea noastră… Până acum, situația lor era doar un subiect de la știri… dar acum chiar îmi pasă și mi-aș dori ca societatea să îi înțeleagă și să nu mai existe discriminare!…”, afirmă Antonius Eftenoiu, regizorul scenetei și elev în clasa a XI-a C.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: