spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialFestival Concurs de Colinde la Târgu-Cărbuneşti

    Festival Concurs de Colinde la Târgu-Cărbuneşti

    Spiritul de sărbătoare a cuprins multe din localităţile judeţului Gorj. Astfel, primul Festival Concurs de Colinde din Gorj s-a desfăşurat pe 14 decembrie la Târgu-Cărbuneşti. Evenimentul, deschis publicului larg, s-a aflat la prima ediție.

    Gorjenii au avut ocazia sâmbătă să asculte colinde de Crăciun la primul festival de acest fel din judeţul nostru. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură din Târgu-Cărbuneşti şi a fost organizat de reprezentanţii Palatului Copiilor din Târgu-Jiu împreună cu autoritățile orașului. Peste 100 de copii talentaţi au participat la concurs, în cadrul căruia au susţinut recitaluri de colinde dar şi momente artistice dedicate obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun. „Ne-am gândit că merită şi acest oraş un festival. Şi pentru că aceste festivaluri de colinde sunt mai rare ne-am gândit că ar fi foarte bine dacă acest festival s-ar ţine la Cărbuneşti. Iată că acest lucru s-a realizat şi ma bucur din tot sufletul că la această primă ediţie au participat copii foarte valoroşi, nu numai calitativ cât şi cantitativ. Este un lucru extraordinar, au participat în jur de 150 de copii”, a declarat, Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu- Jiu. Festivalul a cuprins două secţiuni: secţiunea grupuri şi secţiunea individual, dintre care 6 grupuri şi 20 de concurenţi la secţiunea indiviual. Participanţii au fost Târgu-Jiu, Târgu-Cărbunești, Scoarța și Novaci.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: