spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialFestivalul „Tudor Arghezi” debutează astăzi! Află programul manifestărilor

    Festivalul „Tudor Arghezi” debutează astăzi! Află programul manifestărilor

    arghezi-2Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” îşi deschide astăzi porţile. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează în perioada 25-28 mai, la Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti, cea de-a 37-a ediție a festivalului.

    În cadrul festivalului vor fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi va fi vizitat Muzeul „Tudor Arghezi” din oraşul Târgu Cărbuneşti. Vor participa creatori de literatură şi exegeţi în arghezologie din România, dar şi din Bulgaria, Serbia, Moldova, Ucraina, Germania, Franţa, Italia, Rusia, Israel şi Liban. Este vorba despre Evgheni Nedev, directorul Muzeului de Artă Gabrovo şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Bulgaria; Beatrice Bernath, din Haifa, Israel, poetă şi artist plastic, membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română şi redactor la revista Secolul XXI din Haifa; din Serbia Maja și Zoran Pesici, poeți și traducători, Zoran este directorul revistei Grădina din Niş și va aduce o parte din poeziile lui Tudor Arghezi traduse în limba sârbă. Din Germania va participa Ioana Heidel, prozatoare, preşedinta Asociaţiei culturale germano-română din Wurzburg. Din Republica Moldova participa o poetă cercetător, lector universitar la Universitatea de Stat din Chişinău, Maria Pilchin. Din Liban vine Hanane Aad, poetă și traducătoare, laureată a Premiului Ministerului Culturii din Liban. Din Cernăuţi, Ucraina, va participa pentru prima dată Vasile Bâcu, redactor-şef la Gazeta de Herţa, preşedintele Societăţii pentru Cultură, Mihai Eminescu din Cernăuţi. Natalia Azarova este primul scriitor rus care ajunge în Gorj. Este profesor la Universitatea Pedagogică din Moscova, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei de Stat a Rusiei şi director al Centrului de Cercetare a Poeziei Lumii din Moscova. Din Franţa, Sylvestre Clancier, poet, editor, membru în Biroul Asociaţiei Internaţionale de Critică Literară şi vicepreşedinte al Federaţiei Societăţilor Scriitorilor Europeni, preşedintele Academiei de poezie Mallarmé din Paris. În ceea ce priveşte participarea scriitorilor români, aceştia sunt poeţi, critici literari, prozatori, redactori-şefi de reviste literare, traducători, începând cu Nicolae Manolescu, membru al Academiei Române, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte de onoare al festivalului nostru, Gabriel Chifu, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Irina Horea, traducător, Horia Gârbea, preşedintele Filialei de Poezie Bucureşti a USR, Alex Ştefănescu, Răzvan Voncu, Aurel Maria Baros, preşedinte filiala Bucureşti- proză a USR, Vasile Dan, preşedinte filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din Romania.

    În această perioadă va fi lansat și albumul „Tudor Arghezi – 11 poezii”. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează şi Expoziţia de Pictură România-Israel.

    arghezi-1Ajuns la cea de-a 37-a ediție, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare.

    Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Romania, Primăria Târgu-Cărbuneşti, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Ansamblul artistic profesionist Doina Gorjului, Asociaţia culturală Carmina Balcanica şi Primăria Negomir.

    Programul manifestărilor

    Joi, 25 mai 2017
    Întrunirea juriului naţional

    Vineri, 26 mai 2017
    Orele 17.00, Biblioteca Judeţeană Christian Tell- Simpozion”Arghezi, contemporanul meu”
    Lansarea nr.2/2017 al revistei Portal Măiastra, editura CJCPCT Gorj
    Lansări de carte: Spiridon Popescu, Alex Gregora, Valentin Talpalaru, Ion Trancău, Mihai Amaradia, Ion Popescu – Brădiceni, George Drăghescu

    Sâmbătă, 27 mai 2017
    Orele 10.00, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Tg Jiu: mesaje invitaţi, recital poetic laureaţi.
    Orele 18.00, sediul CJCPCT Gorj
    Vernisaj salon internaţional de pictură România- Israel – Bulgaria – Italia – Moldova
    Lansare albume Tudor Arghezi – 11 poezii, ediţie româno – ivrit

    Duminică, 28 mai 2017
    Orele 10.00, Târgu Cărbuneşti, vizită muzeul Tudor Arghezi, 2007-2017, un deceniu de la inaugurare
    Acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului
    Gala laureaţilor

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: