spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialGorjenii pot beneficia de testări medicale gratuite

    Gorjenii pot beneficia de testări medicale gratuite

    La Târgu-Jiu se desfăşoară în această perioadă campania „Săptămâna Responsabilităţii Sociale Sanofi”, un proiect de mare amploare, cu acoperire naţională, al cărui obiectiv este informarea şi responsabilizarea publicului larg privind necesitatea efectuării de controale medicale regulate şi importanţa acestora în detectarea cât mai precoce a riscului de diabet zaharat şi a afecţiunilor cardiovasculare. Gorjenii vor beneficia, în cadrul acestei campanii de testări medicale gratuite, dar şi recomandări din partea specialiştilor cu privire la diferite afecţiuni cardio-vasculare.

    Gorjenii pot beneficia în perioada 28 mai-2 iunie, de testări medicale gratuite, dar şi recomandări din partea specialiştilor cu privire la diferite afecţiuni cardio-vasculare, totul în cadrul unei campanii denumite „Săptămâna Responsabilităţii Sociale Sanofi”, un proiect de mare amploare, cu acoperire naţională, al cărui obiectiv este informarea şi responsabilizarea publicului larg privind necesitatea efectuării de controale medicale regulate şi importanţa acestora în detectarea cât mai precoce a riscului de diabet zaharat şi a afecţiunilor cardiovasculare. Acest proiect se va desfăşura în 18 oraşe: Bacău, Beiuş, Bucureşti, Buzău, Câmpina, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Târgu-Jiu, Timişoara. În fiecare dintre aceste oraşe, persoanele care vor veni în locaţiile stabilite vor putea beneficia de determinări gratuite ale tensiunii arteriale, ale indicelui gleznă-braţ şi ale glicemiei, rezultatele urmând să fie comunicate pe loc. Locaţia selectată pentru desfăşurarea campaniei în Târgu-Jiu este Cabinetul Medical Tudormed (Str. 23 August nr. 1b, parter, lângă Policlinica 700). Persoanele care doresc să beneficieze de aceste determinări sunt rugate să se prezinte la locaţie marţi, 29 mai, în intervalul orar 09.00 – 18.00, singura recomandare fiind să nu mănânce cu două ore înainte de efectuarea analizelor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: