spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialIată CELE MAI NOI PLĂȚI EFECTUATE CĂTRE FERMIERI!

    Iată CELE MAI NOI PLĂȚI EFECTUATE CĂTRE FERMIERI!

    Între 1 martie – 15 mai 2017 se vor depune/primi cererile unice de plată, potrivit prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 și ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014. Agenția de Plăți și pentru Intervenție în Agricultură a luat decizia să își suplimenteze programul pentru a nu exista întârzieri.

    Angajații agenției de plăți au preluat, la sfârșitul lunii aprilie, cereri unice pentru campania 2017, dar au autorizat la plată în continuare fermieri care au bani de luat din 2016. Directorul general al APIA, Adrian Pintea, a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro că numai într-o singură zi, au fost autorizate la plată 13,91 de milioane de euro! „Sâmbătă – 29 aprilie, am avut 5.636 de fermieri primiți cu cererea unică de plată pentru o suprafață de 89.983 ha. În total pentru Campania 2017 avem 643.255 de cereri cu o suprafață de 3.993.499 ha. Și autorizarea la plată pentru Campania 2016 a mers bine, adică avem 2.228 de fermieri autorizați la plată cu suma de 13,91 milioane euro”, a explicat șeful APIA. Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru subvenții este 15 mai și nu se mai acordă nicio prelungire, cu penalități de întârziere, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. Decizia a fost luată de Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Ordinul nr. 18 din 3 februarie 2017, la începutul campaniei de depunere. În anii precedenți mai există o perioadă de prelungire cu 25 de zile, cu perceperea unor penalități de întârziere de 1% pe zi. Potrivit Ordinului 18/2017, decizia ca termenul final să fie de 15 mai a fost luată ”în vederea accelerării depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuării controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordării avansului și a plăților regulare, pentru întărirea legăturilor între centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agriculturii și beneficiarii schemelor de plăți și informare corectă a acestora, pentru reducerea costurilor financiare ale beneficiarilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: