spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialMai mult interes de la fermierii gorjeni

    Mai mult interes de la fermierii gorjeni

    Interesul fermierilor afectaţi de secetă, pentru a primi ajutorul acordat de stat, este în creştere. În mai puţin de o săptămână, de la doi solicitanţi, numărul a ajuns la 39, asigură Direcţia Agricolă, iar suprafaţa totală pentru care se cere 100 de lei la ha, depăşeşte 130 de ha.

    Termenul limită până la care se primesc cereri pentru ajutor este 15 octombrie. Numărul beneficiarilor ar putea depăşi 20 de mii, spune conducerea DADR, pentru că fermierilor APIA se pot adăuga şi cei care vin cu adeverinţe de la primării cu suprafaţa utilizată. Directorul Gheorghe Popescu a declarat că „nu doar fermierii, ci şi deţinătorii de terenuri au conştientizat că pot avea parte de un sprijin, au înţeles cum, şi s-au adresat primăriilor cu solicitări. De acolo a venit un delegat la noi, iar în prezent avem 39 de cereri pentru ajutorul minim de 100 de lei, între 1 şi 10 ha”, a declarat Popescu. Cele mai mari pierderi se înregistrează la porumb şi grâu cu producţii la jumătate faţă de alţi ani. Din cele peste 60 de mii de ha, s-a recoltat până acum peste 80 al sută porumb. „Privind campania agricolă de toamnă, la cultura porumbului am ajuns cu suprafaţa la 85%, din cele 62.000 ha cât avem cultivate. Producţia este de 1.500 de kilograme la ha, a dijmuit oarecum seceta. La cartofi, stăm mai bine, o producţie estimată de 9000 de kilograme la ha. Dar avem o diminuare a producţiei faţă de alţi ani, cu 800-1000 de kg la ha, la grâu, iar la porumb, o diminuare cu 2000 de kg\ ha”, a declarat directorul Gheorghe Popescu. Importantă sunt acum pregătirea culturilor de toamnă, astfel că s-a trecut la eliberarea terenurilor de coceni şi resturi vegetale, pentru a putea fi arat, spun specialiştii. De arat s-a arat 1.100 de ha din cele aproape 10 mii, răgazul fiind până la 25 octombrie când se doreşte să se fi încheiat campania de însămânţare a culturilor de cereale şi păioase.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: