Mitropolitul Olteniei a susținut o slujbă specială cu ocazia Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor. Liturghia s-a desfășurat la biserica minerilor din cartierul Primăverii, unde s-au strâns zeci de enoriași.
Slujba a fost susținută de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoți. Cei prezenți au participat la liturghia de la biserica minerilor din cartierul Primăverii de la prima oră a dimineții, lăcașul de cult având praznicul Sfintei Varvara, sărbătorită anual la 4 decembrie, martira creștină fiind cunoscută ca protectoarea minerilor.
Biserica minerilor din cartierul Primăverii a fost realizată prin investiția Complexului Energetic Oltenia. Piatra de temelie a acestui lăcaș de cult, care a fost realizat în urmă cu doar câțiva ani, s-a pus, de asemenea, în prezența Mitropolitului Olteniei.