spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialObștile din Runcu organizează „Sărbătoarea Nucului”!

    Obștile din Runcu organizează „Sărbătoarea Nucului”!

    Consiliile de administraţie ale obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele vor organiza și anul acesta Sărbătoarea Nucului. Evenimentul are loc duminică, 13 august, la intrare pe Valea Susenilor.

    Sărbătoarea Nucului a ajuns la cea de-a VI-a ediţie, la manifestări fiind așteptați doritorii de a petrece! Duminică, începând cu ora 13.00, în Poiana cu Nuci de la intrarea pe Valea Susenilor, va avea loc o slujbă religioasă în memoria fondatorilor obştilor Valea Susenilor şi Straja Grivele. Apoi, de la ora 13.30, sunt programate câteva alocuţiuni, după care se dă startul distracţiei. Toma Măruţă, preşedintele Obştii Valea Susenilor, speră ca numărul participanţilor să fie mai mare decât în anii precedenţi. „Invităm toți comercianții care doresc să își expună produsele la această sărbătoare câmpenească să vină cu încredere la eveniment, intrarea fiind liberă. La ediția din acest an, atmosfera de distracție va fi întreținută de formația de muzică populară Vasile Tapotă”, spun organizatorii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: