spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPătrunjelul de Băleşti, răpus de usturoiul chinezesc

    Pătrunjelul de Băleşti, răpus de usturoiul chinezesc

    În România, totul este posibil. Dacă până acum importam doar cereale sau produse vestimentare, acum românii au găsit de cuviinţă că este mai rentabil să importe şi produsele alimentare, în speţă legumele şi fructele. Deşi sunt mai ieftine şi mai ecologice, produsele româneşti tind să devină doar o raritate.

    Pieţele din judeţul Gorj au devenit arhipline şi asta datorită fructelor şi legumelor importate din străinătate, care fac concurenţă produselor româneşti. Gorjenii se arată nemulţumiţi de produsele importate, dar spun că sunt nevoiţi să cumpere, pentru că sunt mai ieftine. În schimb producătorii autohtoni pot fi număraţi pe degete. În Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu, aceştia nu au loc, fiind exilaţi în zonele mai puţin circulate. Potrivit lui Ion Lăsărâmbă, şef sector Piaţa Centrală „vis-a-vis de produsele care se găsesc pe piaţă, dacă mai înainte găseam doar citrice, acum de la salată, morcovi, ceapă, cartofi, aproape toate sunt de import. Cred că datorită costurilor care sunt necesare pentru producerea produselor româneşti tradiţionale, care eu cred că sunt mult mai ecologice faţă de cele aduse din afară, datorită acestor costuri, ţăranul român produse foarte greu, dacă e să pună nişte preţuri mari, şi nu ar fi putere de cumpărare la cetăţeni. Importăm din Italia, Spania, Turcia, Grecia, ţările din fosta Iugoslavie. De la cartofi, ceapă, mărar, spanac, citrice. Aproape toate produsele sunt de import”. Acest tablou de-a dreptul îngrijorător, în ceea ce priveşte viitorul legumiculturii, pomiculturii şi viticulturii, este urmarea faptului că nu a existat o strategie de conservare şi dezvoltare a patrimoniului existent. Dacă până acum puteam cumpăra pătrunjel, mărar sau roşii româneşti, în această perioadă, toate aceste produse vor deveni doar un moft iar gorjenii vor trebui să mănânce legumele şi fructele „împrumutate”, fie pentru că sunt mai ieftine, fie că produsele româneşti sunt foarte greu de găsit.

    „Ia usturoi de China, neamule!”

    În ultimii ani România se confruntă cu o situaţie în aparenţă paradoxală. Deşi dispunem de un important potenţial de producţie horticolă, piaţa românească este dominată de fructe şi legume din import, chiar şi în sezonul de producere a acestora, când orice cumpărătoar ar trebui să aibă accces la produsele autohtone. În Piaţa Centrală din Târgu-Jiu, numărul de comercianţi de produse româneşti, scade de la o zi la alta şi asta datorită concurenţei acerbe a produselor din import. Dacă până acum mărarul sau pătrunjelul îl puteam cumpăra doar de la ţărani, acum pe pieţele din Gorj se poate găsi doar mărar din China sau pătrunjel din Spania, la un preţ accesibil pentru fiecare buzunar. Un vânzător de mere româneşti a spus dezamăgit„eu vând doar mere româneşti, în rest numai produse de import. Se cumpără şi merele străine şi cele româneşti, în funcţie de banii fiecăruia. Produsele din import nu sunt mai scumpe decât cele româneşti. La mine un kilogram de mere costă doi lei, trei lei cincizeci. Îmi convine să iau mai mult din import, pentru că ale noastre s-au cam terminat. Străinii cultivă mai bine ca noi. Au calitate, au marfă, au condiţii de depozitare. La noi ţăranul le ţine în beci. Calitatea la produsele româneşti nu se păstrează”.

    „Încercăm să supravieţuim”

    În Piaţa Centrală gorjenii pot găsi de toate, de la roşii din Italia sau Spania, până la usturoi din China sau mărar din Grecia. Nici cumpărătorii nu sunt pre mulţumiţi de aceste produse importate, dar spun că sunt nevoţi să le cumpere, pentru că sunt mai ieftine. „Produsele româneşti sunt mai căutate decât cele de import. Vânzarea este foarte slabă. Ceapa este doi, trei lei, negociem preţul, pentru că este criză. E greu peste tot şi de produs, şi de comerciant. Nu mai rentează, încercăm să supravieţuim. Am vrut să cumpăr usturoi, dar kilogramul ajunge la 20 de lei. Cel importat din China costă 10 lei kilogramul. În situaţia aceasta nu mai e nimic de făcut. Cumpărăm ce avem”. Potrivit specialiştilor, producătorii din România nu-şi permit să folosească pesticide, fiindcă sunt prea costisitoare. Pieţele de la noi sunt însă invadate de produse de import. Un raport al Uniunii Europene arată că jumătate din vegetale sunt contaminate cu substanţe toxice. Produsele româneşti sunt mai bune, dar prea puţine, spun specialiştii. Astfel, dacă în această perioadă gorjenii puteau cumpăra salată sau ceapă românească, acum gustul produselor de import dau „savoare” măncărurilor. Comparativ cu anul trecut, vânzările au scăzut considerabil şi asta din cauză că legumele de import au luat locul celor româneşti, fiind mai accesibile din punt de vedere al preţurilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: