spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 3000 de dosare noi la Casa de Pensii

    Peste 3000 de dosare noi la Casa de Pensii

    Limita de vârstă şi recalcularea aduc cele mai multe cereri

    Toamna se numără pensionarii! La Casa de Pensii Gorj, numărul cererilor pentru primirea indemnizaţiilor la toate categoriile de pensii a crescut anul acesta, mai ales că data la care profesorii au putut depune actele a fost modificată de la 1 iulie la 1 septembrie. 70 de dosare au ajuns deja numai în prima zi din lună, iar în total, din ianuarie şi până în prezent, cererile depăşesc 3 mii.

    Fiecare an vine cu dosare noi la Casa de Pensii, unde volumul de muncă este în continuare în creştere. Diferenţa este că anul şcolar 2013-2014 a însemnat câteva sute de dosare înscrise noi în partea pofesorilor care au întrunit cerinţele de pensionare şi cu data de 1 septembrie au fost aşteptaţi cu documentele. Ponderea este dată de indemnizaţiile pentru limita de vârstă. Conducerea instituţiei spune că numai pe data de 1 septembrie au fost depuse 70 de dosare de către profesori. „Vorbim de acei profesori care la data de 1 septembrie, respectiv în cursul anului 2013-2014, au îndeplinit condiţiile de pensionare, vârstă, vechimea necesară. O parte din ei apucaseră să îşi depună dosarele pe 1 august, dar, potrivit OG 49/2014, au venit să şi le ridice şi au revenit cu ele la data modificată, 1 septembrie. Dacă discutăm de numărul total de dosare depuse de la 1 ianuarie până în prezent, vorbim de 3196 de dosare, doar înscrieri noi, 1411 reprezintă limita de vârstă, anticipatele sunt 393, iar pe invaliditate 794 şi urmaşi, 643”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct Casa de Pensii Gorj. Creşterea pe limită de vârstă se datorează şi avalanşei de profesori.

    Mii de cereri şi pentru recalcularea pensiei

    În ceea ce priveşte recalcularea pensiei, aici se vede o şi mai mare creştere a cererilor. „Potrivit unui bilanţ la această dată, de la începutul anului avem 23 900 de cereri, din care doar pe stabiliri pentru recalcularea dosarelor, vorbim la instituţie de un număr de 3200 de cereri, adică în aceste dosare se va intra şi se va recalcula pensia”, a declarat şefa Casei de Pensii.

    Aproximativ 5000 de popriri la Casa de Pensii

    Probleme există şi la capitolul popriri, pentru că faţă de anul trecut, vorbim de numai puţin de 2000 de propriri din cauza datoriilor acumalate la taxe şi impozite şi banci. „La popriri, situaţia arată 2939 de popriri noi, intrate numai anul acesta, dar noi mai avem din anii anteriori, alte cca. 2000. Cele mai multe ne vin de la taxe şi impozite, unde sunt restanţe multe care împreună cu datoriile la bănci, acoperă 90% din popriri”, a declarat Daniela Negoiţă, directorul adjunct Pensii Gorj. Volumul de muncă este în creştere la Casa de Pensii, şi vorbim şi de două locuri vacante la instituţie. Unul din angajaţi a ieşit la pensie, iar altul s-a transferat în altă localitate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: