spot_img
7.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialSă-l ajutăm să facă primii paşi!

    Să-l ajutăm să facă primii paşi!

    A venit pe lume aducând bucuria în sufletul familiei sale, dar soarta a fost nefastă pentru el. Şi asta pentru că după ce s-a născut, medicii au pus un verdict ce i-a marcat viaţa până acum: tetrapareză spastică. O boală pe care a dus-o cu greu, dar a ajuns să se resemneze.

    Eduard Licărete are 15 ani şi locuieşte în Târgu-Jiu împreună cu familia sa. Este bolnav, dar îşi duce crucea cu speranţa că într-o zi, va fi un copil normal. Învaţă la o şcoală normală, iar colegii de clasă l-au acceptat ca pe un copil fără probleme de sănătate, deşi el este cu totul diferit. Nu merge singur, ci cu ajutorul unui scaun cu rotile. Şi-ar dori să scape de această povară şi să păşească la fel ca şi ceilalţi copii, dar boala îl împiedică. Eduard a suferit numai puţin de 16 intervenţii chirurgicale, care l-au ajutat să învingă mai multe etape ale bolii. Acum, însă, are nevoie de o intervenţie chirurgicală decisivă, care i-ar putea permite să se deplaseze singur. Are nevoie de un dispozitiv medical care l-ar ajuta să-şi menţină echilibrul. Un aparat al cărui preţ este destul de costisitor pentru bugetul părinţilor săi. „Aparatul respectiv costă undeva la aproximativ 5.000 de euro şi este peste puterile noastre să-l cumpărăm. Nu avem de unde să strângem aceşti bani, cu toate eforturile noastre. Acest aparat l-ar face să poată să se deplaseze singur fără ajutorul scaunului cu rotile, însă, trebuie să facem rost de aceşti bani, pentru că altfel nu-l vom putea ajuta cu nimic”, spune mama lui Eduard, Teodora Licărete. Femeia a încercat să facă rost de banii necesari, însă, până acum nimeni nu a ajutat-o. A deschis şi un cont unde oamenii cu suflet să poată depune sume de bani ce l-ar putea ajuta pe Eduard să devină un copil cât mai normal posibil. „Sperăm că se găsesc oameni cu suflet şi să ne ajute săî strângem aceşti bani, pentru că altfel Eduard nu are nici o şansă. Îşi doreşte să meargă singur fără ajutor, dar acest lucru nu cred că va fi posibil curând”, mai spune mama lui Eduard, privind cu neîncredere în viitor. Cei care vor să-l ajute pe Eduard să facă primii paşi în viaţă pot depune bani în contul: RO71BRDE200SV36835982000. Haideţi, ca de Crăciun să îndeplinim visul unui tânăr şi să punem umărul la clădirea unui viitor mai bun pentru el!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: