spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialSalvamontul şcolarizează salvatori montani

    Salvamontul şcolarizează salvatori montani

    Serviciul de Salvamont Gorj pregăteşte noi salvatori montani. Trei administratori din cadrul serviciului urmează cursurile Şcolii Naţionale de Salvamont pentru a se putea alătura echipelor de salvatori. Serviciul Judeţean de Salvamont are în componenţă peste 30 de salvatori montani, pregătiţi să intervină atunci când sunt semnalate accidente pe munte sau vreun grup de turişti se rătăceşte.

    sabin-cornoiu

    Echipa salvamontiştilor gorjeni se măreşte din acest an. Alte trei persoane sunt şcolarizate în această perioadă pentru a deveni salvatori montani. Cei trei sunt administratori în cadrul serviciului şi vor să se alăture echipelor de salvare. „În aceasta perioadă avem trei elevi în pregătire, la Şcoala Naţională de Salvamont. Sunt deja absolvenţi ale cursurilor de vară şi urmează să facă şi cursurile de iarnă, iar după încheierea acestei şcoli vor susţine examenul de atestare ca şi salvatori montani. Este vorba de trei dintre administratorii pe care îi avem pe bazele din zona montană şi sperăm ca ei să vină salvatori montani alături de noi, în cadrul echipelor”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului de Salvamont Gorj. În aproximativ o lună de zile, după încheierea cursurilor Şcolii Naţionale de Salvamont, cei trei se vor putea alătura celor aproximativ 30 de salvatori montani ai echipei de Salvamont Gorj.

    Pregătire prin schimburi de experienţă

    Serviciul gorjean de salvamont este printre cele mai bine pregătite din ţară iar la sfârşitul acestei săptămâni, 2 salvatori montani vor participa la un schimb de experienţă în Serbia. „La sfârşitul săptămânii, România va fi prezentă cu o delegaţie de patru salvamontişti la un schimb de experienţă internaţional, organizat la nivel balcanic, în Serbia, iar Gorjul împreună cu judeţul Braşov, au fost selectate să trimită câte doi oameni la aceasta acţiune” , a precizat şeful Serviciului Salvamont Gorj. Schimbul de experienţă din Serbia se va realiza pe parcursul a trei zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: