Acasa / Social / Sindicaliștii din învățământ amenință cu boicotarea bacalaureatului și a evaluării naționale

Sindicaliștii din învățământ amenință cu boicotarea bacalaureatului și a evaluării naționale

Reprezentanții sindicatelor din învățământ acuză că Legea Salarizării Unitare creează diferențieri între cadrele didactice și restul bugetarilor. Constantin Huică, președinte Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) a precizat că s-au înaintat memorii ministrului Educației, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu și ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, iar, dacă nu se va găsi o soluție, atunci cadrele didactice vor boicota examenele de capacitate și de bacalaureat.

Constantin Huică susține că profesorii au dat deja un ultimatum și că nu au de gând să mai aștepte. „Nu mai putem aștepta atâtea luni cât am așteptat după celelalte guverne. Le-am dat un ultimatum de două săptămâni în care să se întâlnească cu noi și să stabilim problemele reale cu care ne confruntăm, după care, săptămâna viitoare vom lua o hotărâre. Am început competențele pentru bacalaureat, dar, în condițiile înc are cei care ne conduc refuză să se întâlnească cu noi pentru a găsi soluții, o să tragem un semnal de alarmă la simularea examenului de evaluare de la clasa a VIII-a și la simularea examenului de bacalaureat din luna martie ca să se înțeleagă că suntem pregătiți să boicotăm evaluarea națională și bacalaureatul“.

Sindicaliștii cer o nouă modalitate de finanțare

Constantin Huică spune că trebuie rezolvată în primul rând modalitatea de finanțare a învățământului care se face în prezent după costul standard per elev: „Problema nu este doar majorarea salariilor, ci de organizarea sistemului în învățământ. Atâta timp cât mă obligă să stau cu 28 de copii în clasă, iar dacă nu-i am, nu îmi primesc banii, iar acest cost standard în baza căruia se face finanțarea învățământului este insuficient. Este un indicator care se folosește în Uniunea Europeană, dar acest cost standard acoperă salariile. La noi nu acoperă nici salariile, dar celelalte cheltuieli. Suntem obligați să comasăm școli și să fie aduși copiii de la kilometri“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*