spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialSpectacol caritabil la Novaci! Darurile strânse vor fi donate copiilor nevoiași!

    Spectacol caritabil la Novaci! Darurile strânse vor fi donate copiilor nevoiași!

    Un eveniment caritabil va fi organizat la Novaci pe 22 decembrie, astfel ca oamenii darnici să ofere cadouri pentru copiii mai puțin norocoși din localitate. Este vorba despre un spectacol realizat de Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’, în parteneriat cu Primăria Orașului Novaci.

    Primaria NovaciSpectacolul caritabil de folclor și colinde „Vino lângă noi și dăruiește de sărbători” vrea să reunească pe scena Casei de Cultură „Dumitru Brezulescu” joi, 22 decembrie, de la ora 17:00, diferiți artiști din județ, ansambluri folclorice și colindători. „Sărbătorile de iarnă creează mereu prilejul de a ne deschide larg sufletul, de a fi mai buni cu ceilalţi şi cu noi înşine. Organizatorii își propun ca din donațiile primite în seara spectacolului, să le facă o surpriză copiilor Casei de tip familial Scoarța din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. De asemenea, pentru locuitorii orașului Novaci este un bun prilej de întâmpinare a sărbătorilor de iarnă și un prilej de liniștire sufletească, pricinuit de urările frumoase ale colindătorilor invitați să susțină scurte programe artistice”, au informat reprezentanții Primăriei Novaci.

    Intrarea la acest eveniment caritabil este liberă, în limita locurilor disponibile, iar toți aceia care au posibilitatea și doresc, pot face donații de cărți, jucării, dulciuri sau bani pentru copiii defavorizați.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: