spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialSperanțe pentru tânăra fără identitate din Runcu. Ministrul de Interne se ocupă...

    Speranțe pentru tânăra fără identitate din Runcu. Ministrul de Interne se ocupă de obținerea actului de identitate

    Aleksandra Julia, în vârstă de 24 de ani, din comuna Runcu, nu are un act de identitate, pentru că este recunoscută de autorități ca cetățean român, deși trăiește în România chiar după puțin timp de la venirea pe lume. Astfel, tinerei i se refuză dreptul la viață, pentru că nu se poate angaja, nu a putut să-și termine studiile, nu a primit vreodată alocație sau orice alt ajutor din partea statului. Aleksandra are o viață chinuită.

    Cazul ei a ajuns și la urechile ministrului de Interne, Carmen Dan, care a promis că până la sfârșitul lunii martie, Aleksandra va avea un act de identitate și visul ei i se va împlini. „Din datele pe care le am, în data de 14 sau 15 noiembrie, domnișoara a trimis o petiție pe e-mailul Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, care se află în cadrul Ministerului de Interne, prin care solicită sprijin pentru înregistrarea nașterii. Urmare a acestei petiții s-a solicitat prin intermediul Ambasadei României din Germania un extras cu datele corecte ale mamei. Noi suntem în așteptarea acestui document. În baza acestui extras și a sentinței de stabilire a paternității urmează să se întocmească actul de naștere. Îmi pare rău că nu am știut de situația ei mai devreme. Este greu că crezut că după 24 de ani în care trăiești în România să nu ai un act de stare civilă. Vreau să iau legătura și cu ministrul de externe să mă ajute ca pe cale diplomatică, prin oficiile consulare, să putem să ne aplecăm asupra acestei proceduri și acel act din Germania să vină cât se poate de repede. Sunt sigură că problema ei e aproape rezolvată. Mă voi ocupa personal ca ea să obțină cât de curând certificatul de naștere. Ființa care i-a dat naștere a dat date false cu privire la nume și prenume”, a spus ministrul Carmen Dan într-o intervenție la o televiziune națională.

    Actele de identitate, cadoul perfect de ziua ei

    Aleksandra speră că va primi cadou de ziua ei, pe 21 februarie, certificatul de naștere și actul de identitate: „Sunt bucuroasă. Îi mulțumesc doamnei ministru pentru că s-a implicat. Sper că o să primesc actele de identitate până pe ziua mea, pe 21 februarie”.

    Părăsită de mamă

    Aleksandra s-a născut într-un spital din Germania, acolo unde tatăl ei din judeţul Gorj se afla la muncă. El a cunoscut o femeie de naţionalitate poloneză de care s-a îndrăgostit și așa a venit pe lume Aleksandra. De la spital s-a eliberat un certificat constatator în care era menţionat doar numele mamei, dar acesta nu era cel real, însă nu şi pe cel al tatălui. Numele menţionat în certificat a fost Aleksandra Julia Panczyk. La vârsta de două luni, Aleksandra a ajuns în Gorj împreună cu părinţii ei. După puţin timp, mama s-a întors în Germania şi nu a mai venit la copilul ei.

    Tatăl natural al Aleksandrei a făcut în ţară testul ADN din care a reieşit că este tatăl biologic. În baza acestui document eliberat de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” a acţionat în judecată statul român, pentru a i se recunoaşte cetăţenia şi să i se elibereze actul de identitate, dar acţiunea a fost respinsă de instanţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: