spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialVeste bună pentru pieţari

    Veste bună pentru pieţari

    Sezonul de iarnă vine cu o veste bună pentru cei care îşi vând marfa în pieţele din municipiu. Consiliul local Târgu-Jiu a aprobat şi în acest an reducerea taxelor pentru pieţarii din municipiu. Reducerea se aplică pe toată perioada de iarnă. „S-a aprobat deja acea hotărâre de Consiliu prin care micşorăm taxele în toate pieţele pentru perioada decembrie, ianuarie şi februarie”, a precizat primarul Florin Cârciumaru.

    piata-mare

    De la inaugurarea investiţiei din Piaţa Centrală, niciun comerciant nu şi-a manifestat intenţia de închiria spaţii în această hală, asta deşi, înainte de a fi construită, solicitările au fost numeroase, dat fiind faptul că pe timp de iarnă, pieţarii se plângeau de condiţiile improprii din pieţe. „În momentul în care vor scădea temperaturile afară, noi le oferim spaţiul respectiv, acum rămâne de văzut, dumnealor hotărăsc”, a mai spus Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: