spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSpecialTeatru muzical într-un club din municipiu

    Teatru muzical într-un club din municipiu

    Tinerii trebuie să ştie că în cluburile din judeţ nu numai distracţia şi muzica contează. Aici, în mediul propice pentru socializare, se poate studia şi arta teatrului, mai precis arta teatrului muzical. Doi tineri din Gorj, pasionaţi de artă, respectiv actorie şi muzică, păşesc într-un proiect nou, care-i va aduce pe tineri mai aproape de cultură, chiar la ei „acasă”, adică într-un club. Ana Nicolae şi Marius Tiriplică sunt protagoniştii comediei muzicale „Ortansa”, un spectacol de teatru muzical care îmbină cabaretul cu teatrul de revistă, în care extravaganța se contopeşte în simplitate, iar muzica însoțește vorbele și senzațiile. Ortansa e un personaj inspirat de marile dive; este femeia fatală care cochetează cu interbelicul, dar și cu modernul; care iubește cu patimă chiar dacă pare superficială, seducând cu grație publicul. Povestea ei e una relativ simplă, dar ca orice femeie, Ortansa complică lucrurile, trăind totul la intensitate maximă. Ea se crede pe marile scene și e acompaniată de un pianist nu numai atunci când cântă și dansează, ci și când vorbește sau tace. Dacă spectacolul începe cu piese celebre din România interbelică, se ajunge la un amestec de stiluri muzicale, este o evoluție de la general la particular. Cântecele se racordează la întâmplările și sentimentele eroinei, devenind foarte personale. „Ortansa” e o comedie muzicală plină de culoare, care prezintă situații în care se pot regăsi multe dintre urmașele Evei, în același timp atingând și probleme de ordin moral și social, spun cei doi „factori” implicaţi în acest proiect special. Tinerii gustă astfel de acţiuni pentru că sunt aduse chiar în faţa lor, într-un mediu în care se simt bine şi în care diferenţele de mentalitate, de orice natură până la urmă, dispar. Astfel de acţiuni de „culturalizare” au început să pătrundă şi pe piaţa din Gorj. Anul trecut într-un bar din Târgu-Jiu au avut loc o serie de expoziţii de pictură, bazate pe aceeaşi idee, de a aduce tinerii mai aproape de artă chiar la ei „acasă”, lucru care s-a dovedit a fi până la urmă mai mult decât benefic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: