spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCFR Cluj vrea să transfere un jucător de la Pandurii

    CFR Cluj vrea să transfere un jucător de la Pandurii

    PANDURIIClujenii vor să transfere un mijlocaş de la Pandurii. Este vorba despre tânărul Yasin Hamed care s-ar fi înţeles deja cu CFR Cluj, potrivit digisport.ro. Mijlocașul în vârstă de 17 ani nu a încheiat sezonul cu Pandurii, astfel că anunţul nu a fost făcut oficial de reprezentanţii CFR Cluj.

    CFR Cluj îl socotește pe Yasin Hamed drept soluția ideală pentru respectarea regulii folosirii unui jucător U21 în meciurile de Liga 1, scrie digisport.ro. Hamed a început fotbalul în orașul natal, la Liberty Salonta, apoi a trecut pe la LPS Bihorul, înainte să fie luat de ASA Tg. Mureș, în 2016. Tânărul a semnat cu Pandurii în ianuarie 2017.

    Hamed a fost cel mai tânăr jucător al formației gorjene, care în acest sezon a fost pe locul al doilea în topul celor mai scăzute medii de vârstă din Liga 1 (24 de ani și 8 luni), după campioana Viitorul (22 de ani și două luni). Yasin Hamed a jucat pentru trei echipe în acest sezon, în care a evoluat 16 meciuri şi a reuşit să marcheze un gol. Potrivit site-ului transfermarkt.de, cota de piaţă actuală a jucătorului este de 50.000 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: