spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrig mai vrea întăriri

    Grig mai vrea întăriri

    Tehnicianul pandurilor spune. „O să mai vină jucători, lotul va fi destul de puternic”

    Cei de la s-au pus pe treabă. Vacanţa este deja dată uitării la Târgu-Jiu, oltenii intrând serios în programul de pregătire. Deja la Târgu-Jiu au venit: Deividas Matulevicius (atacant), Alin Ignea (închizător), Iulian Mamele şi Cristian Melinte (fundaşi). Cu un lot creionat în proporţie de 80%, Petre Grigoraş se mai gândeşte la ceva mutări. Posturile vizate sunt în atac şi la mijloc. „Ne mai trebuie ceva achiziţii”, spune Grig. Tot tehnicianul face şi completări: „Vreau să avem mai multă concurenţă pe posturi”.

    Nevoia de suflu nou

    Anul trecut oltenii au făcut furori în Liga 1. în tur au staţionat etape bune pe locuri de cupe europene, dar apoi după plecarea lui Chiricheş la Steaua a venit căderea. „Am venit cu forţe proaspete. Sper ca şi anul acesta vom avea jocuri şi evoluţii frumoase”, spune Grigoraş. Tehnicianul ştie că plecarea lui Pintilii a lăsat un gol imens la centrul terenului. „E greu să spun câţi sau cum ar trebui să fie jucătorii care să vină. Chiricheş, Pintilii au ajuns în altă parte, mă bucur pentru ei, nu şi pentru mine. Speră să mai apară şi alţii. E greu de înlocuit, dar sper să aducem un suflu nou, să devină jucători de bază şi să-i egaleze în performanţă pe cei plecaţi”, a comentat Petre Grigoraş. Cei nou veniţi în lot nu sunt suficienţi, aşa că antrenorul pandurilor mai aşteaptă mutări care să facă din Pandurii o forţă. „O să mai vină jucători, După perioada de la Braşov o să mai avem nişte nume pentru atac. Lotul va fi destul de puternic şi sper din tot sufletul ca anul acesta măcar să repetăm performanţa de anul trecut, dacă o putem numi performanţă. A fost un loc mai mult decât onorabil, am făcut o propagandă bună fotbalului”, a mai declarat Grig. Acesta spune şi de ce a preferat să aducă jucătorii cu care a semnat. „Am vrut să aduc concurenţă pe postul de fundaş central. După plecarea lui Chiricehş am rămas descoperiţi acolo, aşa că am adus jucători care au jucat aproape meci de meci, Melinte şi Mamele. În atac am încredere în Matulevicius, sper să fie un jucător de bază care să ne ajute”, a comentat Grig.

    „Răbdare cu Băcilă”

    Mijlocaşul pandurilor, Cosmin Băcilă pare a fi trecut peste accidentarea care l-a scos din circuit o bună perioadă de timp. Fractura la tibie şi peroneu l-a ţinut pe tuşă nouă luni de zile, iar acum jucătorul e pus pe treabă. „Simt că pot. Fac antrenament normal”, a spus Băcilă. Totuşi, antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş înseamnă la calm şi spune că nu e cazul ca jucătorul să se arunce cu capul înainte. „Băcilă este în program normal, se va integra normal. Dar eu nu pot să spun că nu mă bazez pe el, dar trebuie să aibă răbdare că vine după o accidentare urâtă şi gravă încât nu poţi intra aşa uşor. Uitaţi-vă la Florin Costea care de doi ani suferă după o accidentare gravă. Să avem răbdare cu el, este optimist”, a comentat Grigoraş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: