spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, duel la Mediaş!

    Pandurii, duel la Mediaş!

    Pustai versus Grigoraş sau Gaz Metan Mediaş versus Pandurii Târgu-Jiu. Un singur duel contează, cel dintre echipe, însă este de urmărit şi duelul antrenorilor. Miza celor trei puncte este foarte mare, Mediaşul are avantajul terenului propriu, acolo unde nu a pierdut în acest sezon. De partea opusă, Pandurii vrea să dreagă busuiocul după eşecul din meciul cu Steaua, şi astfel să recupereze din punctele irosite.

    sport-01-9

    Pustai vrea să ne bată

    Medieşenii se tem de Pandurii, antrenorul Cristi Pustai având cuvinte de laudă la adresa adversarilor de la Pandurii Târgu-Jiu. „Pandurii este o formaţie care abia etapa trecută a pierdut primul meci în acest sezon, o echipă care în deplasare care a avut rezultate bune. Întâlnim o echipă cu jucători cu experienţă şi care în ultimii ani a fost prezentă constant în primele 6 echipe ale campionatului, şi care îmbină tinereţea unora cu experienţa altora. Va fi un meci greu, dar sperăm ca noi să păstrăm aceeaşi atitudine din meciurile de până acum, să avem dorinţă de victorie. Vrem să câştigăm pentru a rămâne în plutonul fruntaş”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul medieşenilor, Cristi Pustai. De partea opusă, Pandurii vrea la rându-i să facă un meci bun şi să-şi treacă în cont încă un rezultat favorabil. La fel ca şi omologul său de pe banca Gazului, Grigoraş spune că meciul va fi unul greu pentru că echipa adversă are valoare aşa că meciul este deschis oricărui rezultat. „Este un meci la fel ca oricare altul, doar nu am avut niciun meci ușor până acum… Mediașul este o echipă puternică, ați văzut ce rezultate a avut pe acest debut de sezon, a învins Viitorul, a scos un egal la Dinamo, cu Botoșani, deci echipe puternice. Gazul e o formație care pe teren propriu se prezintă foarte bine, are în componență și jucători experimentați, așa că ne așteptăm la un meci foarte, foarte dificil”, a mai spus şi Petre Grigoraş.

    Pregătiţi de victorie

    În acest moment, Petre Grigoraş nu se poate plânge de faptul că nu are la dispoziţie jucători de valoare, ba din contră. Tehnicianul chiar subliniază acest aspect. „Din păcate, Obodo, după partida cu Steaua, a suferit o ușoară accidentare și nu se poate antrena cu echipa, deci va fi indisponibil pentru meciul de la Mediaș. O altă problemă medicală mai are și Bunoza și din câte se pare nici el nu va face această deplasare. În rest, alte probleme nu sunt, mă bucur că echipa este validă. Problema mea chiar este de a alege primul 11 pentru că am destule soluții care pot oricând să joace titulari. Chiar avem soluții, nu ne plângem. Important e ca jucătorii să fie încrezători și să abordeze partida de la Mediaș la victorie”, a declarat Petre Grigoraş. Tot tehnicianul pandurilor spune că vrea victoria. „Venim după un rezultat care nu ne-a mulțumit, eșecul cu Steaua de acasă, deci dorința noastră cea mai mare este să recuperăm punctele pierdute. Mergem la Mediaș după 3 puncte, acesta este țelul întregii echipe. Totuși, orice punct câștigat este benefic, mai ales ținând cont de situația în care suntem, așa că niciun egal nu ar fi chiar rău. Să sperăm că ne vom întoarce cu punct sau puncte din această deplasare. Eu cred că acum nu mai putem să mai comentăm absolut nimic din punctul de vedere al pregătirii fizice pentru niciun jucător din echipă. A trecut destul timp de la începerea campionatului, am avut și aproape 2 săptămâni la dispoziție să ne punem la punct la acest capitol și cred că toți jucătorii sunt pregătiți 99%”, a mai declarat Petre Grigoraş.

    Joacă Antal?

    Întrebat de situaţia lui Antal, antrenorul nu ştie dacă îl va folosi sau nu pe mjilocaş. „Nu știu dacă Antal va și debuta acum, ar trebui să-l întrebăm pe antrenor!? Serios vorbind însă, Liviu este un jucător care și-a dorit expres să revină la Pandurii. El a avut o evoluția foarte bună sezonul trecut, sper ca și în stagiunea aceasta să se întâmple la fel. Îl aștept și voi vedea până la ora jocului de la Mediaș dacă va intra sau nu în teren. Singura mică problemă ar fi aceea că nu este încă 100% din punct de vedere fizic, dar sunt convins că la valoarea lui va reuși să se adapteze foarte repede. Dacă nu va juca acum, e posibil apoi să aibă destule șanse”, a încheiat Petre Grigoraş.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: