spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, echipă îngropată în datorii!

    Pandurii, echipă îngropată în datorii!

    Gorjenii au nevoie de minim un milion de euro în următoarele zile pentru a scăpa deocamdată de la moarte, în acelaşi timp în care şi Răducan îşi aşteaptă salariul sfidător pe care îl are

    Pandurii este ca un pacient grav bolnav pe patul de spital care a ajuns în situaţia aceasta datorită faptului că atunci când a avut bani în buzunare nu s-a gândit să se îmbrace bine pentru a nu răci. Ei bine, la Pandurii orice a fost prioritar, doar plata către furnizori şi datoriile la bugetul de stat nu. S-au dat comisioane pentru transferuri, s-au dat banii pe prime şi nu pe salarii, s-a făcut orice a dorit actualul şef al pandurilor, Narcis Răducan. Din păcate, cu acest om la conducere, Pandurii este în declin din punct de vedere financiar. Omul nu are treabă cu partea financiară, însă îmbucurător este că din ce în ce mai multă lume îi cere socoteală pentru banii pe care îi primeşte de la Pandurii. Un salariu sfidător. Nu este posibil ca la un club cu o situaţie disperată din punct de vedere financiar, şeful clubului să nu aibă iniţiativa de a-şi reduce salariul fabulos pe care îl are. Atât de mult ţine Răducan la…contul său. La club s-a cam convins lumea cât ţine, însă acest om este ţinut în continuare în braţe de oameni care ar trebui să aibă o cu totul altă atitudine faţă de fotbal.

    sport-01-27

    Cine să-i mai salveze?

    Narcis Răducan nu pleacă de la Pandurii pentru că nu este un laş. Chiar ar fi un act de laşitate să pleci de la un salariu de 8.500 de euro! Un nebun ar face asta, însă dacă se va ajunge la insolvenţă va fi primul care va pleca spre alte zări. Oare o mai fi vreo echipă în Liga 1 care să-i dea aceşti bani lui Răducan!? În fine, nu Răducan strică, ci cei care l-au adus şi l-au pus şef peste un club care acum nu-şi mai vede capul de datorii. Este clar că actualul şef de la Pandurii nu a ştiut să gestioneze situaţia din punct de vedere financiar, şi chiar dacă se împăunează că el a adus un profit de două milioane de euro din fotbal este doar pentru a le lua ochii naivilor din AGA. De ce nu vorbeşte Răducan şi de cuantumul total al datoriilor, şi asta în cadru oficial, şi nu să răspundă la întrebare în mod diplomat că el nu are dreptul de a da note contabile. Sau de ce nu spune Răducan câţi bani i-au intrat în cont după plecarea lui Hora?

    Ei bine, dacă Răducan nu vorbeşte o să vorbească altcineva pentru că acest club de fotbal nu este proprietatea acestui om. Pandurii este echipa gorjenilor şi tot gorjenii au obligaţia de-a o salva. Poate gestul fanilor nu va fi de ajuns, însă cineva tot ar trebui să facă ceva pentru salvarea echipei. Vorbim de o sumă mare de bani, un milion de euro, bani care cu greu pot fi aduşi de o persoană fizică. Însă nu pentru Răducan trebuie salvată echipa, ci pentru acest oraş. Oricum, prin vară, Răducan spunea că negociază să mai aducă un sponsor la echipă care să preia din acei bani care nu mai vin de la CEO, însă când o zbura şi porcul o să vedem şi sponsor mare adus de acest manager care are în CV nişte echipe ce au dispărut, Unirea Urziceni sau Oţelul Galaţi. Echipe care au făcut performanţă sportivă, dar care apoi s-au dus naiba. Doamne, să nu fie acesta „semnul”!

    Procese peste procese

    Din păcate, Pandurii este un club bombardat cu procese. Toţi foştii componenţi ai echipei oltene au reclamat clubul şi îşi cer drepturile salariale. Procesele curg pe bandă rulantă, şi chiar dacă Narcis Răducan a postat în nevinovat el are o vină: nu a reuşit să echilibreze balanţa din punct de vedere financiar. Rămâne de văzut câţi bani mai are de încasat şi Răducan de la echipa aceasta de unde a luat o avere. Pe lângă salariul ruşinos de mare, acest conducător mai are şi bonusuri plus alte privilegii. Cât de naivi să fie membrii AGA? În fine, revenind la procesele pe care le au cei de la Pandurii, ultimele patru reclamaţii au venit din partea foştilor antrenori. Edi Iordănescu alături de cei trei secunzi ai săi au reclamat clubul gorjean pentru neplata drepturilor salariale, aşa că Răducan va mai bifa patru eşecuri. Dar chiar credeţi că-l interesează prea mult pe Răducan de aceste procese pierdute? Ce, dă banii de la el de acasă? Atenţie, nu sunt vorbe goale, au un substrat.

    Narcis Răducan este susţinut necondiţionat de membrii asociaţi. Nu este niciunul care să iasă public şi să dea după Răducan. În spatele uşilor închise or fi tabere, însă în public sunt toţi o apă şi un pământ. Toţi sunt uniţi. Această unitate nu este chiar de bun augur pentru viitorul pandurilor pentru că dacă în trecut era un nebun gen Marin Condescu, un individ care inventa rapid un credit cu care să împrumute clubul în anumite condiţii, acum nu mai există nimeni să facă acelaşi lucru. Răducan aşteaptă să rezolve alţii, mai exact membrii asociaţi, şi cel mai probabil îşi aşteaptă şi leafa pe care nu o merită. De apreciat gestul fanilor care au iniţiat acel proiect de-a se vinde abonamente, însă cu două flori nu poţi face primăvară, ci doar să aduci un ultim omagiu… Din păcate, Pandurii este pe moarte, iar echipa aceasta cu greu va mai ajunge unde este acum, în elita fotbalului românesc. Răducan îşi va lua tălpăşiţa şi va pleca, în timp ce noi gorjenii vom rămâne doar cu amintirile dar şi cu frustrarea că am fost păcăliţi de profesionişti.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: