spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, în hora retrogradării !

    Pandurii, în hora retrogradării !

    – După remiza cu Bistriţa, gorjenii s-au afundat serios în clasament

    Pandurii a pierdut un tempo important în lupta pentru evitarea matineului. Elevii lui Petre Grigoraş n-au câştigat şi şi-au complicat existenţa în Liga 1. Deja, plutonul de echipe de deasupra liniei care delimitează retrogradarea s-a distanţat la 4 sau 6 puncte, aşa că misiunea de salvare devine din ce în ce mai grea. În acest moment, Pandurii sunt pe locul 16 cu minus zece la adevăr…

    Egal cât o înfrângere

    Gloria Bistriţa s-a prezentat la meciul cu Pandurii ci gândul clar de-a nu pierde. Ardelenii s-au închis bine în apărare, aşa că gorjenilor le-a fost foarte greu să facă ceva în atac. A ieşit un meci anost, lipsit de spectaculozitate şi cu un deznodământ favorabil oaspeţilor. În prima repriză, echipa lui Grig a ratat vreo două ocazii prin Nistor (şut din careu puţin pe lângă), Apostu (foarfecă din careu) sau Chiricheş (lovitură de cap slabă din careu). În partea a doua acelaşi registru cu oltenii în ofensivă. Vranjes a trimis şi el cu capul din careu dar milimetric pe lângă poartă, pentru ca apoi gorjenii să beneficieze de o lovitură de pedeapsă ratată de Voiculeţ. Pe final, Brata a avut şi el un şut, însă parat de acelaşi Albuţ. S-a terminat 0-0, un rezultat catalogat de Grigoraş ca drept o înfrângere. „Nu marchezi, niciodată nu câştigi. E logic. De ce ne-a fost frică n-am scăpat. Am făcut un joc foarte slab cu multe greşeli. Nu ştiu dacă ne-am creat multe ocazii dar am avut câteva clare, am ratat un penalti, în minutele de prelungire adversarii au scos mingea de pe linia porţii. Trebuia să tranşăm partida în favoarea noastră”, a comentat Grigoraş. Acesta a mers mai departe şi a menţionat faptul că i-a lipsit norocul. „Un meci slab dar pe care cu puţină şansă puteam să-l câştigăm pentru că am avut mai multe ocazii. Dar fotbalul nu se joacă pe ocazii ci pe goluri. S-a terminat 0-0, Bistruţa şi-a atins scopul, şi-a păstrat distanţa de patru puncte faţă de noi. Cu punctele astea pierdute am intrat adânc în lupta pentru evitarea retrogradării. Trebuie să mergem mai departe, să nu facem o tragedie din asta. La greu trebuie să strângem rândurile. Nu caut scuze, îmi asum responsabilitatea pentru jocul echipei. Sunt principalul vinovat că nu i-am capacitat pe jucători”, a mai spus Grigoraş.
    În privinţa penaltiului ratat de Voiculeţ, tehnicianul pandurilor a fost ferm. „Categoric aş fi vrut ca Voiculeţ să marcheze cu Gloria şi să fi ratat cu Dinamo pentru că nu cu Dinamo ne batem la retrogradare. Nu ne ajută cu aproape nimic acest egal, ba din contră ne îngreunează situaţia. Penalti se ratează. La Dinamo a executat impecabil, dar cine se aştepta ca Voiculeţ să aibă o asemenea execuţie. Putea bate şi Pintilii. Nu o să-i iau gâtul lui Voiculeţ, eu pun accent pe jocul echipei. Din păcate la joc nu se vede o îmbunătăţire. Nu facem o tragedie, dar acest egal e aproape cât o înfrângere”, a încheiat Grigoraş.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: