spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, încrezători după egalul cu CSM Iaşi

    Pandurii, încrezători după egalul cu CSM Iaşi

    În urma rezultatului obţinut la Severin, contra CSM Iaşi, gorjenii se arată încrezători că vor reuşi să scape de retrogradare, acesta fiind principalul obiectiv al echipei Pandurii.

    Flavius StoicanChiar dacă au pornit cu şansa a doua în această partidă, jucătorii lui Flavius Stoican, au reuşit să obţină un punct. „A fost un meci în care noi ne-am pus speranţe chiar dacă am întâlnit una dintre cele mai bune echipe care se află în zona aceasta a clasamentului, în zona de play-aut dar cu gânduri de play-off. A fost destul de greu, dar mă bucur că am reuşit să nu cedăm până la final. A fost un meci greu dar important e că nu am cedat! Sper să avem aceeaşi atitudine până la final şi sunt convins că se va vedea de la zi la zi o creştere, pentru că eu am încredere că aceşti băieţi vor trece peste tracul Ligii I, pentru că încă suferim, vreau mult mai multă încredere pentru că posibilităţi eu cred că le au. E un punct important mai ales pentru moral, pentru că până la urmă am reuşit doar un punct şi nu am câştigat cu toate că, dacă eram puţin mai atenţi puteam să luăm toate cele trei puncte. Puteau şi ei să câştige dar acest egal, clar ne dă încredere pentru viitor”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

    Olivian Surugiu, a debutat oficial la Pandurii Târgu Jiu în acest meci, având şi cele mai mari ocazii de a deschide scorul. „E un rezultat de moral pentru echipa noastră, avem o echipă tânără şi puţin experimentată şi de aceea e un punct câştigat. Sperăm în continuare să avem rezultate pozitive în următoarele meciuri. Mi s-ar părea ceva normal să ne salvăm de la retrogradare pentru că avem o echipă talentată şi ar fi un obiectiv realizabil. Sperăm ca jocul nostru bun să aducă mulţi suporteri la stadion la meciurile viitoare”, a spus Olivian Surugiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: