spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, la egalitate cu CSM Iaşi

    Pandurii, la egalitate cu CSM Iaşi

    Surpriză la reluarea campionatului! Deşi nimeni le-a dat prea mari şanse gorjenilor, aceştia au debutat cu un egal în primul meci din acest an, reuşind astfel să-i încurce pe cei de la CSM Iaşi, în încercarea lor de a prinde play-off-ul.

    PanduriiPandurii au surprins pe toată lumea în partida contra CSM Poli Iaşi, desfăşurată vineri pe Stadionul din Severin. Cu o echipă formată din jucători tineri, fără experienţă în Liga I, elevii lui Flavius Stoican au reuşit să obţină un punct. „Ştiam că va fi un meci greu, mai ales că era primul joc împreună pentru noi. Am încercat să nu primim gol şi să nu pierdem, ne-am descurcat bine având în vedere că adversarul a fost unul dificil”, a spus Răzvan Stanca, portarul de la Pandurii.

    Marcatorul golului, venit de doar o săptămână la Pandurii, Sergiu Negruţ a declarat că doreşte să îşi relanseze cariera la Pandurii: „Am venit la Pandurii ca să îmi relansez cariera și, sincer, îmi pare rău că nu am plecat mai devreme de la CFR Cluj! Îmi doream mult să încep cât mai bine, iar faptul că am marcat la meciul de debut îmi dă încredere pentru partidele următoare. Aveam nevoie de startul acesta”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: