spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, redebut european în deplasare!?

    Pandurii, redebut european în deplasare!?

    Dacă Maccabi Tel Aviv şi Maccabi Haifa se califică ambele în faza următoare a cupelor europene, atunci, Pandurii nu va mai juca acasă prima manşă cu Maccabi Tel Aviv ci în deplasare

    La tragerea la sorţi de la Nyon, Pandurii a fost repartizată să joace pe teren propriu manşa tur din turul 3 al Europa League. A venit ca o mănuşă pentru gorjeni care ar lega în decurs de o săptămână trei meciuri consecutive la Severin. Însă, nu a fost totul bătut în cuie. Astfel, UEFA a anunţat că în cazul în care Maccabi Tel Aviv va trece de Kairat Alamaty, iar Maccabi Haifa va obţine şi ea calificarea mai departe în cupele europene, primul duel dintre Pandurii şi Maccabi tel Aviv nu va mai avea loc la Severin, ci în Israel. Motivul? Cei de la Maccabi Tel Aviv joacă meciurile considerate acasă pe terenul pe care joacă şi Maccabi Haifa partidele, iar proprietara de drept, Maccabi Haifa are prioritate în a-şi organiza meciurile.

    sport-01-20

    Astea sunt condiţiile!

    Peste două săptămâni echipa gorjeană va reveni în cupele europene. O aventură care în acest moment nu se ştie unde va redebuta. Sunt şanse ca primul meci să se joace la Severin, însă există şi o posibilitate ca acest prim joc să fie în deplasare. În mod normal, Pandurii ar trebui să joace prima manşă pe teren propriu. Însă, dacă Maccabi Tel Aviv va trece de Kairat, iar Maccabi Haifa va trece şi ea de o echipă din Estonia, atunci peste două săptămâni, echipa gorjeană va evolua în deplasare în Israel. UEFA i-a anunţat deja pe gorjeni de această posibilitate, lucrurile urmând a se lămuri joi seara după meciurile din turul 2 al Europa League. Condiţia ca echipa olteană să joace acasă stă în rezultatele de joi seara. Dacă una din cele două echipe cu acelaşi nume, Maccabi nu se califică mai departe, sau dacă adversara pandurilor va fi Kairat, atunci Pandurii va juca pe teren propriu.

    Împart stadionul

    Motivul pentru care UEFA a făcut acest anunţ este legat de tragerea la sorţi ce a avut loc. Astfel, ambele echipe din Israel au fost programate să joace prima manşă din turul 3 în deplasare, urmând ca în aceeaşi zi să joace ambele şi pe teren propriu, ceea ce este interzis de forul continental. Cum Maccabi Haifa este proprietara stadionului, această echipă a avut posibilitatea de a-şi alege varianta care-i convine, iar oficialii echipei au anunţat că intenţionează să joace ei meciul retur pe tern propriu. În aceste condiţii, Maccabi Tel Aviv, în cazul calificării în turului 3 este nevoită să joace ea în deplasare în prima manşă. „UEFA a comunicat că dacă se vor califica în turul 3 şi cei de la Maccabi Tel Aviv şi cei de la Maccabi Haifa, atunci se va inversa programul. Astfel, noi vom juca în deplasare în prima manşă şi nu ei”, a declarat Daniel Băloi. Trebuie spus că şi Maccabi Haifa, dar şi Maccabi Tel Aviv joacă meciurile din cupele europene pe acelaşi stadion, Netanya Stadium din localitatea Netanya. Această localitate se află la 45 de km de Tel Aviv, arena pe care ar urma să joace gorjenii fiind localizată lângă oraşul Haifa.

    Lucrări la Severin

    Cei de la Pandurii au obţinut o victorie importantă după ce au reuşit să obţină omologarea stadionului din Severin pentru meciurile din preliminariile Europa League. Totuşi, forul continental i-a înştiinţat pe gorjeni că mai au câteva detalii de pus la punct pentru ca arena din Severin să fie fără cusur. „UEFA şi-a dat acordul, aşa că 100% vom juca la Severin. Acum se lucrează intens acolo pentru a îndeplini cerinţele UEFA”, a mai punctat Daniel Băloi.

    Acasă de la 21.00

    Tot oficialii de la Pandurii au trimis hârtia la UEFA prin care au anunţat ora la care va începe meciul de acasă din turul 3 al Europa League. Astfel, gorjenii au cerut să joace începând cu ora 21.00 meciul de pe teren propriu, deocamdată neştiindu-se ora şi locul unde vor juca gorjenii meciul din deplasare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: