spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPandurii, spaima adversarilor!

    Pandurii, spaima adversarilor!

    Târgujienii şi-au câştigat respectul în faţa adversarilor din Liga 1

    Pandurii a terminat sezonul trecut pe locul 3 în Liga 1. Echipa a făcut performanţă în condiţii vitrege, jucând meciurile de acasă în deplasare la Severin, dar şi fără bani în ultimele luni. Cu toate astea, Pandurii a ocupat un loc pe podium câştigându-şi respectul printre adversari. Şi chiar dacă în această vară la Târgu Jiu au avut loc schimbări importante în echipă, echipele din Liga 1 care se vor duela cu oltenii o spun ferm că se tem de echipa gorjeană.

    sport-01-14

    Se tem unii de alţii

    Echipa lui Petre Grigoraş este un fel de bau-bau în Liga 1. După tragerea la sorţi a programului competiţional primii adversari ai pandurilor s-au arătat deja îngrijoraţi de faptul că vor juca contra târgujienilor. „Este un început greu pentru noi. Acum mă felicit că am avut adversari atât de puternici în turneul din Austria, ne-au ajutat să creştem în valoare. Trebuie să ridicăm nivelul pregătirii, astfel încât să ajungem în vârf de formă cât mai repede”, a comentat Gheorghe Mulţescu, antrenorul primului adversar al pandurilor din Liga 1, CSU Craiova. Şi Bogdan Vătăjelu, fundaşul lateral al celor de la CSU subliniază că debutul este infernal. „Întâlnim în primele trei etape două formaţii care au încheiat sezonul precedent pe podium, Pandurii şi Astra, campioana României. Din punctul acesta de vedere nu pare o tragere la sorţi cu noroc, dar oricum tot va trebui să înfruntăm toate echipele. Ne-am pregătit bine în această vară şi de aceea consider că avem forţa să începem cu dreptul în noul campionat”, a spus Vătăjelu, jucător al celor de la CSU. Interesant este că şi gorjenii se tem de acest debut de campionat, aşa că toată lumea se sperie de toată lumea.

    Astra se menajează cu noi

    Apoi, în etapa a doua, Pandurii va juca împotriva celor de la Astra Giurgiu. Acest joc va fi între cele două manşe ale pandurilor şi astralilor în cupele europene. Deja, Marius Şumudică a anunţat că îl interesează mai mult parcursul european, fiind tentat ca în meciul de la Severin, dar şi în prima etapă cu Dinamo să menajeze anumiţi jucători. „Voi fi forțat să menajez câțiva fotbaliști, nu mă interesează, aici simțiți ghilimelele de rigoare, începutul de campionat. Putem recupera în play-off. Important e să trecem un tur în cupele europene spre a ne califica măcar în grupele Europa League, pentru a ne asigura o sursă bună de venit”, a mai declarat şi Marius Şumudică. Aşadar, pentru astrali este mai important parcursul din cupele europene, acolo de unde vor şi veni bani importanţi dacă echipa va intra în grupe. Fie că vorbim de Europa League, fie de Champions, League, miza este mare.

    „Pandurii s-a întărit”

    Antrenorul Astrei spune că echipa gorjeană s-a întărit în această vară. „După Dinamo, avem meci cu Pandurii, care, în afara lui Săpunaru, a adus jucători peste ce a pierdut. Pandurii s-a întărit în această vară”, a declarat Şumudică. Astfel, şi tehnicianul Astrei se teme oarecum de echipa olteană, una care va continua să joace la Severin în meciurile de acasă din Liga 1.

    Mâine se trage Europa League

    Târgujienii vor avea emoţii mâine la tragerea la sorţi pentru stabilirea programului turului 3 din Europa League. Toate echipele româneşti vor intra în focuri, Steaua şi Astra în Champions League, iar Pandurii şi Viitorul în Europa League. A cincea echipă românească va juca în această seară manşa tur din turul 2 preliminar al Europa League, CSMS Iaşi întâlnind Hajduk Split. Ei bine, mâine, gorjenii vor intra în focuri la tragerea la sorţi, acolo unde vor fi reprezentaţi de preşedintele Narcis Răducan. Acesta speră să fie norocos, iar la final echipa olteană, chiar dacă nu va fi cap de serie să aibă parte de un adversar abordabil, şi astfel să aibă posibilitatea de-a se califica în play-off-ul Europa League. „Sper să avem noroc şi să reuşim la final să ne calificăm mai departe. Asta e tot ceea ce contează”, a declarat Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: