spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăNews AlertStart lansat pentru Pandurii

    Start lansat pentru Pandurii

    Acest debut de campionat este al doilea cel mai bun din istoria prezenţei în Liga 1 a pandurilor

    Chiar dacă jocul pandurilor scârţâie, gorjenii sunt în topul Ligii 1, clasându-se pe locul 3 după cinci etape. O performanţă la o adică, dată fiind situaţia prin care trece clubul, fără bani dar şi forţat să joace toate meciurile în deplasare. Aceste rezultate bune înregistrate de Pandurii de un an de zile nu sunt gustate din plin, nu sunt fructificate la maxim din cauza faptului că echipa joacă meciurile de acasă departe de casă, la Severin. Astfel, după asemenea serie de rezultate bune era de aşteptat ca la meciurile de acasă în tribune să fie prezenţi peste cinci-şase mii de spectatori, însă la Severin se joacă într-un anonimat total…

    sport-01-24

    E bine în vremuri grele

    Cu datorii la jucători, la stat dar mai ales departe de casă, Pandurii se descurcă bine din punct de vedere sportiv. Pare o anomalie, însă aceasta este realitatea. Erau vremuri, când Pandurii nu avea rezultate dar juca acasă, ceea ce certifică faptul că nu este neapărat nevoie să ai statut de echipă gazdă pentru a avea şi rezultatele dorite. În pribegie, Pandurii s-a descurcat bine. „Anul trecut am avut parte de un debut de campionat mai greu”, îşi aduce aminte Narcis Răducan. Şeful pandurilor nu poate fi decât bucuros pentru parcursul din acest debut de an competiţional al pandurilor. Cu două victorii şi trei remize, gorjenii sunt neînvinşi în acest sezon, ceea ce face ca mulţi oameni de fotbal să introducă echipa gorjeană în calcule pentru primele locuri. Însă, Grig a spus-o ferm: „Oamenii care sunt în jurul echipei trebuie să se gândească serios pentru că nu se poate face nimic dacă nu există stabilitate. Sperăm că oamenii cu putere de decizie vor reuşi în cel mai scurt timp să echilibreze balanţa, şi atunci având relativ o stabilitate putem spera la un nou sezon bun”, a comentat Grigoraş. Deci, fotbal de performanță fără bani nu se poate face…

    Oricum, Pandurii a ajuns la cota nouă puncte acumulate în acest sezon, o cifră bună, însă Grig nu se entuziasmează prea tare. „Se putea şi mai bine, dacă eram mai echilibraţi în anumite momente. Puteam avea mai multe puncte, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu că poate am mai avut şi şansă în alte partide. Sperăm să strângem cât mai multe puncte, important este să fim eficienţi”, a spus Grigoraş. Şi preşedintele pandurilor, Narcis Răducan este de aceeaşi părere: „Contează foarte mult punctele care le-am strâns. Suntem neînvinşi, vrem să rămânem în continuare neînvinşi, este o performanţă dată fiind situaţia cu care ne confruntăm”, a mai punctat Răducan.

    Cifrele statistice

    În ciuda acestor probleme, gorjenii o duc bine în campionat. Totuşi, prestaţia din teren nu dă speranţe, însă cum necum, târgujienii sunt neînvinşi în acest sezon şi în plus sunt în topul Ligii 1. Nu a fost chiar uşor având în vedere că gorjenii au dat peste Astra, CSU Craiova, CFR Cluj sau FC Voluntari, echipă care nu mai este ciuca bătăilor. Cu nouă puncte acumulate după cinci meciuri, târgujienii sunt pe locul 3. În cei 12 ani de Liga 1 de până acum, gorjenii au mai avut un singur sezon în care au avut o evoluţie mai bună decât cea din acest start de sezon. Este vorba de sezonul 2012-2013, atunci când tot cu Petre Grigoraş pe bancă, Pandurii a strâns 13 puncte din 15 posibile! Vorbim de sezonul în care Pandurii s-a încununat la final cu laurii de vicecampioni naţionali, o echipă care avea nume grele în teren, Viera, Pinitilii, Ibeh sau în partea a doua pe Maxim. Atunci, Pandurii a reuşit o serie de meciuri în debut incredibilă, patru victorii şi un egal şi un golaveraj pe măsură: 14-5. Ceea ce se întâmplă acum cu Pandurii s-a mai întâmplat doar în acel sezon de pomină, Pandurii nu a pierdut nici un joc în primele cinci etape. În restul anilor, târgujienii au mai cedat minim un joc în primele cinci etape ale sezonului.

    Există şi un precedent negru, de coşmar. Este vorba de sezonul 2009-2010, atunci când avându-l pe bancă pe Sorin Cârţu, gorjenii au câştigat trei meciuri şi au pierdut alte două, aşa că s-a ajuns tot la un punctaj identic cu cel de acum. În acel an, Pandurii a retrogradat, dar a revenit în Liga 1 datorită joncţiunii cu Internaţional Curtea de Argeş. Dacă tot suntem la date statistice trebuie notat şi cel mai slab debut de sezon: 5 înfrângeri în primele 5 runde și un golaveraj groaznic 2-9 în chiar primul an de Liga 1. Atunci, prima victorie a venit abia în etapa a 6-a, iar echipa avea deja un al doilea antrenor pe bancă, Viorel Hizo luându-i locul lui Emil Săndoi. Vremuri vechi, dar ce nu pot fi uitate!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: