Şapte tenismeni români vor evolua în probele de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, trei la masculin și patru la feminin. Printre aceştia se află şi gorjeanul Florin Mergea.
La masculin, pe lângă Horia Tecău și Florin Mergea, specialiști la dublu, va evolua și Marius Copil, o premieră pentru el, relatează Agerpres. Florin Mergea și pakistanezul Aisam Ul-Haq Qureshi, capi de serie numărul 14, vor juca în runda inaugurală contra cuplului Martin Klizan (Slovacia)/Dmitri Tursunov (Rusia). Turneul pe iarbă de la Wimbledon se desfăşoară în perioada 03 – 16 iulie 2017 şi este cel mai mare turneu disputat pe iarbă din lume. În acest an, Mergea a reuşit să câştige, alături de partenerul său, turneul de dublu de la Barcelona.