spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitate120 de ani de la înfiinţarea Spitalului din Târgu-Cărbuneşti

    120 de ani de la înfiinţarea Spitalului din Târgu-Cărbuneşti

    Mitropolitul Olteniei Irineu va oficia, sâmbătă, o slujbă la Spitalul Orăşenesc din Târgu-Cărbuneşti, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la prima atestare documentară a unităţii medicale. Slujba religioasă va fi precedată de resfinţirea paraclisului spitalului, unde în ultimii ani au fost executate lucrări de renovare. În afară de acest moment, autorităţile locale din Târgu-Cărbuneşti au organizat în week-end a treia ediţie a Conferinţei medicale „Medicină-artă, ştiinţă şi conştiinţă” la care vor participa zeci de doctori şi profesori universitari. Cei prezenţi la eveniment vor vizita şi muzeul „Victor Bellu”, din incinta spitalului. „Din dorinţa de a permanentiza în timp, ziua de 01 octombrie 1892, ca zi de naştere a întâiului edificiu spitalicesc al judeţului Gorj, şi de a omagia pe cei care au trudit şi trudesc, pentru sănătatea semenilor lor, vă invităm să participaţi, la manifestarea organizată la Spitalul orăşenesc de urgenţă Târgu-Cărbuneşti, cu ocazia aniversării a 120 ani de existenţă şi a III – a ediţie a Conferinţei medicale cu titlul „Medicină – artă, ştiinţă şi conştiinţă”. Programul va fi unul cât se poate de complet”, a declarat Constantin Târziu, managerul spitalului.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: