spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitate170 de carduri, refuzate de asigurați

    170 de carduri, refuzate de asigurați

    Refuză ridicarea cardului de sănătate pe motive religioase! Este vorba de 170 de gorjeni care au preferat să își lase cardurile naționale de sănătate neridicate la ghișeele Casei Județene de Asigurări de Sănătate, și mai mult, nici nu există norme legale care să-i oblige să le accepte. De cealaltă parte, conducerea instituției explică la ce incoveniente se expun asigurații care nu doresc să intre în posesia cardurilor de sănătate, pentru că fără card nu pot beneficia de servicii medicale.

    Nu vor cardurile naționale de sănătate, dar nici nu pot fi obligați prin lege să le accepte. În metodologia de aplicare a noului sistem sunt trasate şi excepţiile de la reguli, iar motivele religioase sunt îngăduite, oricât de greu de înțeles ar părea. Daniel Bondoc, directorul Casei de Sănătate Gorj, spune că nu au de ce să se teamă asigurații care au intrat în posesia cardurilor și nu numai atât, ci le-au și activat. Nu au de ce să se teamă nici cei care urmează să și le ridice. Sunt sigure, nu conțin date confidențiale, gen CNP, ci doar un cod unic de asigurat. Ideea este că au fost gândite pentru a ajuta atât pacienții cât și furnizorii de servicii medicale, nu să iște temeri inutile. Mai sunt carduri de ridicat, în număr de 4000, spun reprezentanții CJAS Gorj, dar afluxul de asigurați de la ghișeele instituției vorbește de la sine despre un interes crescut.

    NU card, NU servicii medicale!

    Problema care se pune în cazul cardurilor refuzate ține de dificultățile pe care asigurații respectivi le vor întâmpina. În lipsa cardului, o dată la 3 luni vor trebui să facă noi drumuri la CJAS pentru un substitut al acestuia, altfel nu primesc servicii medicale. Cât despre riscurile folosirii cardului, acestea nu există. „Sunt în momentul de față 170 de persoane din totalul asiguraților care au refuzat cardul pe motiv religios, foarte puțini ca și procent, dar mulți ca cifră, destul de mulți. Cei care doresc să refuze cardul trebuie să știe însă că practic serviciile medicale se vor acorda numai pe baza unei adeverințe care se va elibera personal asiguratului la ghișeul nostru și va fi valabilă 90 de zile (o dată la trei luni trebuie să vină pentru această adeverință). CNP-ul nu este trecut pe card, este trecut un cod de asigurat, există un sistem informatic foarte bine pus la punct, supravegheat si de instituții ale statului. Orice intrare în sistem, oră, IP-ul calculatorului, adică în cazul în care cineva ar avea de gând să facă vreo prostie, imediat se pot sesiza toate aceste aspecte. Este un sistem foarte bine pus la punct tocmai pentru a semnala orice fel de suspiciune și fraudă”, a declarat Daniel Bondoc, director CJAS Gorj.

    “Nu au nici un beneficiu de pe urma refuzului”

    Pe holurile CJAS Gorj, din zecile de asigurați care așteptau la ghișee pentru diverse probleme, întrebați cum văd respingerea cardului de sănătate pe motive de confesiune religioasă, au demonstrat un punct de vedere comun și bine articulat. Cum mulți dintre ei au intrat deja în posesia cardului și au beneficiat deja de servicii medicale, nu văd cum le-ar putea dăuna cardul de sănătate, când nu sunt deloc o amenințare pentru nimeni, dimpotrivă. Dar nici nu văd ce are de-a face sănătatea cu religia. “Deocamdată nu l-am folosit, dar l-am ridicat și l-am activat la medicul de familie la Peștișani. Cred că ajută sistemul, îl face mai eficient și nu mi-e teamă. Cât despre cei care îl refuză, este opțiunea lor, dar nu au niciun beneficiu de pe urma refuzului”, a declarat un asigurat. „L-am activat, am avut nevoie de medicamente”, a spus o altă asigurată. „E un card de care putem beneficia toți și este mai organizată problema, eu așa cred”, a subliniat o altă gorjeancă. Din totalul de carduri alocate distribuite județului, de 250 de mii de documente, nu toate cele ridicate au fost şi inițializate, dar vorbim de aproximativ 136 de mii de carduri de sănătate care au ajuns la gorjeni și au fost activate până în prezent. Procentul cardurilor de sănătate care își așteaptă încă asigurații, nu este unul îngrijorător, pentru că mai mult de jumătate din totalul celor distribuite, 55%, au fost ridicate și inițializate de gorjeni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: