spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitate180 de şomeri vor fi formaţi profesional

    180 de şomeri vor fi formaţi profesional

    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează în luna februarie 2011, 210 programe de formare profesională pentru un număr de 4518 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi a municipiului Bucureşti. Nici gorjenii nu sunt „scutiţi” de aceste cursuri. Astfel, în judeţul Gorj, şomerii pot beneficia de un număr de şapte cursuri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj(AJOFM), Ana Maria Niculescu, „este loc pentru aproximativ 180 de şomeri”. Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională, în luna februarie sunt: comunicare în limba engleză, dulgher, tâmplar, parchetar, inspector resurse umane, lucrător în comerţ, lucrător în hoteluri, operator introducere, validare şi prelucrare date dar şi zidar, pietruitor şi tencuitor. Tot în această perioadă, gorjenii au posibilitatea să consulte listele cu noile locuri de muncă, afişate la parterul AJOFM Gorj. Astfel, în perioada 27 ianuarie-3 februarie, AJOFM „pune la bătaie”, aproximativ 120 de locuri de muncă. pentru persoanele cu studii superioară, oferta pare mai diversificată. Aceştia pot opta pentru un loc de muncă, precum: inginer alimentar, inginer autovehicule rutiere dar medic stomatolog. Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi, AJOFM, a pregătit posturi, care se speră, că vor satisface cererile şomerilor. Astfel, sunt disponibile, printre altele, 10 locuri de confecţioner tricotaje după comandă, 16 de confecţioner îmbrăcăminte din piele şi înlocuitori, dar şi şapte posturi de şofer autocamion.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: