spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitate27 de ani de la Revoluţie! Manifestări dedicate comemorării eroilor

    27 de ani de la Revoluţie! Manifestări dedicate comemorării eroilor

    27 de ani de la Revoluţie! Manifestări dedicate comemorării eroilorEroii căzuţi la Revoluţie din decembrie 1989 au fost comemoraţi astăzi şi la Tg-Jiu. Din păcate, la manifestările acestei zile au participat foarte puţini cetăţeni aceştia uitând, se pare, de sacrificiul făcut de cei care s-au jertfit pentru libertatea celor 27 de ani trecuţi de la sângeroasele evenimente. În lista eroilor martiri ai acelor evenimente se înscriu 16 gorjeni.

    27 de ani de la Revoluţie! Manifestări dedicate comemorării eroilorManifestările au debutat cu un ceremonial religios după care, autorităţile, dar şi urmaşi ai celor căzuţi în decembrie 89 au rostit alocuţiuni evocatoare. Totodată, cei prezenţi au vorbit şi despre importanţa momentului 89 în evoluţia noastră ca naţiune. „Revoluţia din 1989 a influenţat parcursul ţării şi indiscutabil destinul atâtor generaţii. Să ne aducem aminte că mulţi dintre noi am trăit într-un fel sau altul acele momente. Am simţit liniştea, apoi suflul tinerilor care au avut un ideal: au strigat LIBERTATE”, a spus Cosmin Popescu, preşedinte CJ Gorj.

    Au murit pentru libertate

    27 de ani de la Revoluţie! Manifestări dedicate comemorării eroilor„Astăzi se împlinesc 27 de ani de speranţă, de visuri, libertate de exprimare, libertate de mişcare, liberă iniţiativă, dreptul la opinie. Este un moment de meditaţie şi de reculegere. Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România”, a evocat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu. Din nefericire, de la an la an, tot mai puţini oameni simpli mai participă la aceste evenimente, iar mare o parte din ce care vin la astfel de manifestări, în special tineri, nu prea ştiu nimic despre însemnătatea momentului. „Am venit pentru a aduce un omagiu celor căzuţi la Revoluţie. Faptul că oamenii nu sunt prezent la astfel de evenimente mi se pare o lipsă de respect faţă de cei care au luptat pentru libertatea noastre”, a spus un tânăr de doar 14 ani, care nu a simţit pe pielea sa ceea ce înseamnă regimul comunist, însă spune că astfel de momente ar trebui să fie mai mult apreciate de târgujieni.

    Cei mai mari însă îşi amintesc cu lux de amănunte cele întâmplate atunci. În timpul evenimentelor din 1989, la Târgu-Jiu nu a murit nicio persoană. Cu toate acestea, 16 gorjeni au căzut seceraţi de gloanţe în oraşele martir ale ţării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: