spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitate35% din Centura municipiului, GATA!

    35% din Centura municipiului, GATA!

    Cel mai mare pod al Centurii de ocolire a municipiului Târgu-Jiu a fost asamblat. Podul este situat peste râul Jiu, și se află în zona cunoscută drept „între Jiețe”. Podul are 230 de metri și o greutate de 600 de tone, iar după finalizare, va avea o garanție de 4 ani.

    35% din Centura municipiului, GATA!

    Lucrările la varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu sunt realizate în proporţie de 35%, au transmis reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu. Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu ar putea fi finalizată în toamna anului viitor, în acest moment lucrările fiind întârziate din cauza exproprierilor şi demolărilor care trebuie făcute pe traseul drumului. Partea de infrastructură pe lungimea traseului de 20 de kilometri a fost finalizată, urmând ca în primăvară să fie pusă în circulaţie partea de sud a variantei ocolitoare. De asemenea, mare parte din străzile periferice pe care se desfăşoară în prezent traficul greu ale municipiului sunt deja în lucru sau parte din ele sunt finalizate. Valoarea investiţiei este de circa 30 de milioane de euro, finanţată prin fonduri europene şi cofinanţată cu bani de la Guvernul României.

    35% din Centura municipiului, GATA!35% din Centura municipiului, GATA!35% din Centura municipiului, GATA!

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: