spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitate75% pentru angajaţii de la Suseni

    75% pentru angajaţii de la Suseni

    Munca cu asistaţii Complexului de Asistenţă şi Îngrijire de la Suseni nu este una lipsită de riscuri, ci se face în condiţii deosebit de periculoase. Concluzia aparţine reprezentanţilor de la Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, care ieri, s-au deplasat la Suseni pentru a stabili gradul de periculozitate al condiţiilor de muncă. Miza acestei evaluări este acordarea sporului salarial de 75 la sută, spune liderul de sindicat de la Suseni.

    Experţi în Medicina Muncii şi securitatea în muncă au evaluat locurile de muncă şi grupele de beneficiari de la Complexul de Asistenţă şi Îngrijire de la Suseni. Liderul de sindicat spune că evaluarea a fost necesară pentru că este obligatorie, iar cea precedentă expiră luna aceasta. Mai mult, în funcţie de stabilirea condiţiilor deosebite de muncă, primesc spor la salariu. Acesta poate varia de la 15 la 75 la sută, în funcţie de gradul de periculozitate. Comisia s-a deplasat pentru a evalua condiţiile de muncă ale salariaţilor. În funcţie de această evaluare, se vor acorda sporurile în conformitate cu normele legii. Cuantumul este stabilit, diferenţiat între 15 şi 75%, pentru condiţii periculoase, extrem de periculoase şi vătămătoare”, a precizat Toma Breben, lider Sindicatul Independent Suseni. Evaluarea s-a extins şi la Dobriţa tot ieri, dar înainte de a pleca, comisia a anunţat salariaţii asupra celor constatate, după cum asigură Breben. „În mare ni s-a comunicat personalului medical de aici că lucrăm în condiţii deosebit de periculoase, ceea ce va atrage un spor de până la 75 al sută. Sporul, însă, nu este stabilit de comisie”, a mai spus sindicalistul de la Suseni. Acordarea sporului salarial este decisă numai în urma negocierii contractului colectiv de muncă între sindicate şi patronate, explică Breban. Evaluarea comisiei s-a extins, ieri, şi la Dobriţa, pentru că până la negocieri, toate centrele de asistenţă subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului (Suseni, Dobriţa, Novaci, Bâlteni şi Târgu-Jiu) trebuie să aibă evaluate condiţiile de lucru şi riscurile la care angajaţii se expun.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: