spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateA debutat noul an universitar la UCB. „Trebuie să privim dincolo de...

    A debutat noul an universitar la UCB. „Trebuie să privim dincolo de tot ce ne separă și să ținem unită această universitate“

    Noul an universitar a debutat luni, 3 octombrie și la Universitatea „Constantin Brâncuși“. Ceremonia a avut loc în amfiteatrul din Complexul Debarcader, unde au fost prezenți sute de invitați, de la parlamentari și până la șefi de instituții și foste cadre universitare.

    „Suntem astăzi aici pentru că trebuie să fim și dascăli și povățuitori, deoarece povață are și un atașament emoțional și părinți, pentru tinerii pe care îi avem în sălile noastre. Suntem astăzi aici pentru cei peste 3.100 de studenți ai universității noastre, dintre care 1.100 sunt boboci la licență și master.
    Suntem astăzi aici și pentru cei 250 de profesori din învățământul preuniversitar care au venit la cursuri de conversie. (…) Avem o universitate și trebuie să privim dincolo de tot ce ne separă și să ținem unită această universitate pentru generațiile următoare, pentru oraș, pentru județul nostru, dar și pentru cei care în urmă cu 30 de ani s-au zbătut pentru înființarea universității“, a transmis Luminița Popescu, rectorul UCB.

    Diplome oferite celor care au pus bazele universității

    UCB marchează înființarea a 30 ani de la înființare. Pe ecranul din sala amfiteatrului au fost prezentate secvențe de la deschiderea universității din Târgu Jiu și ceremonia de deschidere a primului an universitar, din data de 3 octombrie 1992.
    A urmat înmânarea de distincții celor care au contribuit la înființarea universității de stat din Târgu Jiu. Una dintre distincții a fost oferită lui Nicolae Mischie. „Mulțumesc pentru diploma acordată soțului meu care cu perseverență și cu mult efort a reușit să obțină aprobarea pentru înființarea universității «Constantin Brâncuși». Regret că nu a trăit să primească personal această diplomă care l-ar fi bucurat extrem de mult“, a spus medicul Sanda Mischie, soția lui Nicolae Mischie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: