spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateA donat opt litri de sânge, pentru a salva vieţile semenilor

    A donat opt litri de sânge, pentru a salva vieţile semenilor

    Au trecut prin momente grele care i-au pus la încercare, dar au avut parte de ajutorul oferit de colegii de serviciu. Gestul a impresionat în aşa fel încât au ajuns ca ei să întindă oamenilor o mână de ajutor. Un gest pe care orice om ar putea să-l facă pentru cei aflaţi la necaz. Este vorba despre doi angajaţi ai Jandarmeriei Gorj, care au devenit donatori permanenţi de sânge, după ce au trecut prin necazuri care le-au marcat oarecum vieţile.

    Poveşti cutremurătoare le-au schimbat viaţa, dar şi mentalitatea. Odată trecuţi prin încercări grele, cei doi angajaţi ai Jandarmeriei Gorj au decis să ajute la rândul lor pe cei aflaţi pe paturi de spital. Aşa au decis că pot răsplăti ajutorul acordat lor atunci când au avut cea mai mare nevoie. Dan Grădineanu, este comandatul Grupei de Conductori Câini Serviciu din cadrul Jandarmeriei Gorj. În urmă cu opt ani a donat sânge pentru prima dată pentru a-şi salva o rudă apropiată de la moarte, şi de atunci a rămas donator fidel, hotărât fiind să-i ajute şi pe alţii. De-a lungul celor opt ani de la prima donare, jandarmul a continuat să dea un licăr de speranţă semenilor, aşa că a devenit donator permanent al Centrului de Transfuzii Gorj. Are carnet de donator de sânge şi este convins că în toţi aceşti ani a reuşit să doneze aproximativ opt litri de sânge din sângele său: „Sper că cu ajutorul sângelui pe care l-am donat să fi ajutat la salvarea multor vieţi. Eu am trecut printr-un necaz în urmă cu opt ani, când a trebuit să dau sânge pentru a salva o verişoară bolnavă de cancer şi ştiu ce înseamnă să dai din colţ în colţ că nu ai de unde lua sângele de care ai nevoie pentru a te salva sau a-ţi salva apropiatul. De atunci am donat în fiecare an şi ori de câte ori a fost nevoie. Cred că am donat aproape opt litri de sânge în tot acest timp, dar nu-mi pare rău, pentru că sunt convins că am salvat vieţi”, a explicat jandarmul, Dan Grădineanu.

    Impresionată de drama soţului ei

    Un alt angajat al Jandarmeriei Gorj şi-a donat sângele pentru o cauză nobilă. Impresionată de gestul făcut de colegii săi, în urmă cu zece ani, pentru a-i salva soţul de la moarte a determinat-o să vină acum la centrul de transfuzii pentru a deveni donator. Are o grupă mai rară de sânge şi este convinsă că sunt bolnavi care au nevoie de sângele ei. „În urmă cu zece ani soţul meu s-a îmbolnăvit grav şi avea neapărată nevoie de sânge. Am fost impresionată de gestul făcut de colegii mei şi ai soţului în acelaşi timp, care s-au mobilizat şi i-au dat sânge pentru a se însănătoşi. Al meu nu se potrivea, că i-aş fi dat eu numai să-l salvez, dar am găsit înţelegere la colegi. Acum am donat şi eu sânge pentru prima dată şi sunt hotărâtă să donez mult timp, atâta vreme cât voi putea. Eu am trăit un asemenea necaz şi ştiu cum e. Sper să ajut şi eu pe alţi oameni care au nevoie de sângele meu”, a povestit Daniela Andrei, angajată a Jandarmeriei Gorj. Nu sunt singurii donatori permanenţi din rândul jandarmilor. Cel puţin asta dezvăluie purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, Alin Ivan. Acesta spune că exemplul celor doi colegi îi va determina şi pe alţii care sunt sănătoşi şi pot dona sânge să meargă cu încrederea că pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Prin gestul lor, cei doi donatori permanenţi speră ca şi alţi oameni care pot să doneze sânge s-o facă pentru a da speranţe celor care se află la un pas de moarte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: