spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateA început construcția fabricii de cărămizi tip BCA de la Târgu Cărbunești

    A început construcția fabricii de cărămizi tip BCA de la Târgu Cărbunești

    Conducerea Primăriei orașului Târgu Cărbunești a aprobat autorizația de construcție pentru construirea fabricii pentru cărămizi de tip BCA, acolo unde vor lucra aproximativ 140 de salariați.

    Dănuț Birău, primarul orașului Târgu Cărbunești, a spus la o emisiune de la Impact TV că investiția se ridică la șapte milioane de euro: „Este vorba de construirea unei fabrici de la zero. Societatea a cumpărat acum vreo 15 ani zece hectare de teren în islazul satului Cojani. Au fost o serie de procese cu privire la retrocedarea terenului, iar societatea a avut câștig de cauză. A venit criza din anul 2010 și au plecat. În primăvara acestui an, împreună cu președintele Consiliului Județean și cu prefectul de atunci, Cristi Rujan, am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții firmei Soceram. Fiecare a spus ce vrea să facă. Am reușit să avansăm discuțiile și la finalul lunii septembrie am și semnat autorizația de construcție pentru această fabrică. Investiția va fi de două milioane de euro, la care se adaugă partea de echipamente, în valoare de cinci milioane de euro. Este o investiție care va crea 140 de locuri de muncă pentru Târgu Cărbunești și oamenii din localitățile învecinate“.

    Fabrica ar putea fi deschisă peste un an de zile

    Fabrica de cărămizi tip BCA ar putea fi deschisă în aproximativ un an de zile.

    „Cred că în aproximativ un an de zile, fabrica de BCA va fi dată în folosință. Depinde mult și de modul de echipare și dotare cu echipamentele necesare. Toată tehnologia este adusă din Germania. Există acolo toate utilitățile necesare și materie primă“, a mai precizat Dănuț Birău.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: