Acasa / Actualitate / A stat câteva ore în ploaie din ordinul primarului Stan. „Am ajuns la limita de a suporta aceste umilințe“

A stat câteva ore în ploaie din ordinul primarului Stan. „Am ajuns la limita de a suporta aceste umilințe“

Funcționara Viorica Băltărețu, de la Primăria Albeni, continuă să fie batjocorită de către primarul localității, Ionuț Stan. Femeia a stat câteva ore în ploaie în timp ce se afla pe teren, trimisă de edilul localității, într-o localitate îndepărtată pentru a le duce localnicilor înștiințări de plată și pentru a încasa taxe și impozite. Am stat în ploaie ore întregi. Aveam o umbrelă, dar degeaba, pentru că bătea vântul, tuna şi fulgera. M-am speriat îngrozitor, mai ales că eram singură. Îmi era frică să nu mă trăsnească. Am ajuns la limita de a suporta aceste umilințe“,  a povestit femeia. Aceasta a filmat în timp ce se deplasa pe teren pe o ploaie torenţială, iar imaginile au fost postate pe Facebook.

Înștiințări de plată înmânate de trei ori pe săptămână acelorași cetățeni

Aceasta spune că este nevoită să le înmâneze acelorași cetățeni înştiinţări de plată chiar de trei ori pe săptămână. „Sunt sate în care mai sunt câteva familii. Mereu merg să le duc înștiințările de plată. Ajung la ei și de trei ori pe săptămână. Le explic că acesta este serviciul și că nu am ce face, deși este un lucru inutil“, a spus Viorica Băltărețu.

Urmărită de primar

În altă zi, primarul Stan a venit cu maşina pe o cărare pe care se afla pentru a o urmări. „Eram singură şi mi-a fost teamă, mai ales că acest om este în stare de orice, mai ales că mi-a spus de față cu mai mulți angajați că a avut și femei de 50 de ani. Mă simt amenințată, fiind singură în pădure. Am făcut o fotografie cu maşina lui, după care m-a pus să dau notă explicativă că de ce fac fotografii în timpul serviciului“, a relatat funcționara.

Anunțată de primar că nu o să mai primească salariul

De asemenea, în urmă cu două zile, Viorica Băltăreţu a primit o adresă semnată de primarul Ionuţ Stan în care i se aduce la cunoştinţă faptul că nu o să primească salariul, dacă nu realizează încasări. „În adresa respectivă spune să-i transmit ce știu să fac, în afară de atribuțiile pe care le am, pentru că nu le duc la îndeplinire. Am pus o adresă în care i-am transmis ce sarcini de serviciu nu am respectat și că nu mise pare corect să nu fiu retribuită pentru neîncasarea sarcinilor. Eu nu pot să fiu condiționată ca funcționar public de aceste încasări. Nu pot să-i hărțuiesc pe oameni, să merg zilnic la poarta dânșilor. Drept urmare, astăzi (n.r. – ieri) mi s-a înmânat o dispoziție cu o mustrare scrisă pentru că nu mi-am făcut sarcinile de serviciu din fișa postului. Vrea să mă determine să-mi dau demisia, dar nu o să renunţ şi o să lupt până la ultimul strop de energie“, a mai precizat femeia.

Video AICI

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*