Era mic copil când mama sa l-a părăsit, fără urmă de regret, într-o gară din Timișoara. Era a doua zi de Crăciun și copilul credea că va merge să mănânce o prăjitură cu ea. Vreme de 16 ani, Marius Emil Constantin a trăit pe străzi și în gări. Astăzi, la 34 de ani, Marius, copilul străzii-așa cum îl știu mulți, este un om împlinit, tată fericit și un soț iubitor. Deoarece nu a fost școlarizat, tânărului familist îi este greu să își găsească un loc de muncă cu normă întreagă și are nevoie de ajutor. Spune că mereu a crezut în Dumnezeu și viața, chiar dacă i-a fost grea, i-a și zâmbit, a declarat bărbatul pentru Revista Cult-ura! A avut noroc și a întâlnit oameni care l-au ajutat, care i-au oferit speranță când credea că nu mai este loc de bine în viața sa.
Marius Emil Constantin a fost abandonat de mama sa când avea doar opt ani. L-a lăsat într-o gară, după ce îl mințise că merg să mănânce o prăjitură la o cofetărie. Din păcate, femeia a dat dovadă de multă cruzime, căci era a doua zi de Crăciun când a ales să își abandoneze fiul pe care îl crescuse până la opt ani. Zâmbind, Marius își începe povestea. Tristețea îi apare pentru câteva clipe în privire, căci nu a uitat niciun detaliu, deși au trecut 26 de ani de atunci: „Era 26 decembrie 1990 și aveam opt ani. Îi făcusem pe 21 decembrie. Mama mea mi-a zis că mergem să mâncăm o prăjitură și am ajuns în Gara Timișoara. M-a lăsat acolo și a plecat, iar eu am rămas așteptând să apară cu prăjitura și sucul. Au trecut vreo trei ore și ea n-a mai venit. Îmi știam doar prenumele, iar când doi polițiști au venit la mine și m-au întrebat cum mă cheamă le-am zis că Marius. Atât. Nu știam unde locuiam. Pe mine în acte mă chema Emil Constantin, dar mi se zisese Marius. Eu doar atât știam. (…) Unul dintre polițiști mi-a dat două felii de pâine și salam să mănânc. (…) Am stat trei ani în Gara din Timișoara. Am cerșit ca orice copil al străzii. Primeam și dădeam și altor copii ai străzii. În 1993 am plecat din Timișoara și am trăit o vreme prin trenuri. Nu am avut ani și ani de zile o pereche de ghete. Umblam desculț. Nici n-am răcit vreodată. Dumnezeu mereu a avut grijă de mine”, a spus tânărul pentru Revista Cult-ura.
A îndurat frigul și foamea. Gara din Lugoj, casa sa vreme de mai mulți ani
La sfârșitul anului 1993, Marius a ajuns în Gara Lugoj și a decis că de acum încolo va rămâne aici. Spune că nu i-a plăcut prea mult compania altor tineri care nu aveau o locuință. „Umblam mai mult singur. Chiar dacă nu aveam casă, dormeam prin gară, îmi plăcea să fiu mereu curat. Primeam haine de pomană, mâncare. Au fost și zile când mâncam din gunoaie, este adevărat. Nu mi-a plăcut să deranjez pe cineva, să cer ajutor. (…) Îmi amintesc cum în 1995 am primit mâncare caldă, făcută în casă, de la o minunată doamnă din Lugoj. În 1996 m-a luat la dânsa de Crăciun și am mâncat la masă, de toate. Am fost atât de fericit! Apoi am venit înapoi în Gară. Tot în Lugoj stau și acum. A rămas orașul meu de suflet”, a declarat Marius Emil Constantin. Dornic să învețe să citească, Marius se uita pe ziarele pe care călătorii le uitau în trenuri sau prin gară. Și-a creat un sistem după care recunoștea literele și în aproximativ două luni știa să citească pe litere.
Pastorul baptist care l-a ajutat
În 1997, destinul i-a zâmbit copilului străzii și i l-a scos în cale pe pastorul baptist Gigel Olariu. Acesta l-a învățat pe adolescent să citească din Scriptură și de atunci, pastorul a rămas tatăl adoptiv al lui Marius. „Mi-a adus un sac de dormit, căci nu mai aveam voie să dorm în gară. Dormeam afară, în Parcul din Lugoj. Am stat și în frig tare, dar Dumnezeu a avut mereu grijă de mine. De la acest om am învățat foarte multe lucruri. Anii au trecut și cu bune și cu rele. Apoi, trebuie să le mulțumesc lugojenilor, căci mereu au avut grijă de mine. Oameni tare buni! (…) În 2005 am primit o casă, adică o garsonieră în care locuiesc și acum. Tot în acel an am luat decizia să mă botez și am devenit baptist. Am primit ajutor și de la un preot greco-catolic din Lugoj. Am învățat să vorbesc despre Biblie, Dumnezeu, experiența mea. Și povestesc oamenilor care vor să mă asculte. Când lugojenii au aflat că am o locuință, foarte mulți au venit și mi-au adus multe lucruri pe care nu le aveam, de care aveam nevoie”, a mai povestit tânărul.
Din copilul străzii, a ajuns soț și tată
În mai 2009, Marius a fost căutat de un arădean care voia să afle cât mai multe despre el. L-a chemat în vizită și acolo, în familia acestuia, și-a întâlnit soția. „Am avut o emisiune la radio și dânsul, tata socru, a ascultat-o și mi-a auzit o parte din poveste. După ce a aflat toată povestea mea, m-a chemat acolo, la Arad, să îi cunosc fata. Ne-am plăcut imediat. Eu deja mă gândeam din 2005, de când cu casa, că vreau să mă însor. În luna mai ne-am întâlnit și după două luni ne-am căsătorit și ea a venit la Lugoj. În toamna anului 2010, soția mea a adus pe lume pe fiica noastră, Lois. Este minunea noastră, mult iubita noastră copilă frumoasă și foarte inteligentă. Și înțeleaptă, căci știe că ne descurcăm greu și nu ne cere ceea ce nu ne permitem. (…) Eu, la Lugoj, am o slujbă part-time, dacă nu am școală, tot ce știu am învățat singur, nu mă pot angaja. De aceea am nevoie de ajutor. (…) M-ați întrebat de mama… Să știți că am căutat-o în 2007 și nu a vrut să vorbească cu mine. A stat doar cu spatele la mine. Nu sunt trist tare din cauza asta. Sunt mulțumit de viața mea, de cum am evoluat. Am o familie și sunt fericit. Cei care vor să afle povestea mea de la mine, mă pot căuta. Le las aici numărul de telefon-0725.310.784. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu mereu pentru tot ce mi-a dăruit!”, a afirmat Marius Emil Constantin.
