spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateAcces restricționat pe o alee din incinta Colegiului Național „Spiru Haret“. Se...

    Acces restricționat pe o alee din incinta Colegiului Național „Spiru Haret“. Se prăbușesc țigle și bucăți de tencuială

    Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit, ieri, ca urmare a problemelor apărute la clădirea principală a Colegiului Național „Spiru Haret”. Mai multe bucăți de țiglă din acoperișul clădirii și tencuială de pe unul dintre pereți au căzut pe o alee. De asemenea, coșurile de fum sunt deteriorate, bucăți de cărămidă putând să se prăbușească, antrenând la rândul lor țiglele.

    „În ședința din această dimineață de la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat hotărârea de a se interveni urgent pentru remedierea problemelor. Astfel, s-a interzis circulația pietonală în apropierea clădirii colegiului, s-a trecut la balizarea zonei și supravegherea permanentă a acesteia. În cel mai scurt timp, se intervine pentru eliminarea elementelor care se desprind în vederea evitării riscului de accidente. Se are în vedere protejarea și conservarea clădirii care este monument istoric“, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgu Jiu.

    Zona va fi monitorizată

    Întreaga zonă va fi permanent monitorizată. Cadrele didactice și elevii au fost deja informați asupra situației create și a măsurilor adoptate pentru restabilirea stării de normalitate.

    „În perioada imediat următoare va fi elaborată documentația tehnică privind soluțiile ce se impun pentru înlăturarea oricăror riscuri. Se vor estima costurile necesare intervențiilor (proiectare, expertiză, diriginte de șantier, execuție), urmând să se aloce sumele necesare și să fie demarată procedura atribuirii în regim de urgență a contractului“, se mai arată în comunicatul de presă.

    Într-o parte a clădirii vechi de peste 100 de ani se înregistrează degradări. Tencuiala a căzut până la cărămidă.

    Guvernul a alocat fonduri pentru renovarea clădirii, dar la licitația organizată de Primăria Târgu Jiu nu a venit nicio firmă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: